COVID-19, comparabil cu gripa sezonieră. Când se încheie pandemia
COVID-19 va fi comparabil cu gripa sezonieră. Când se declară sfârșitul pandemiei.
Proiectul de lege prin care s-ar putea impune angajaților de la stat și de la privat să prezinte la muncă certificatul digital COVID-19 a fost respins, în Senat, cu 67 de voturi „pentru”, 60 „contra” și două abțineri.
Conform inițiatorilor, parlamentari de la PNL și UDMR, propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiții: trecerea a cel puțin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală și încadrarea între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus și rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).
Proiectul de lege prevede că personalul unităților sanitare publice și private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătății, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și unităților subordonate, precum și din cadrul laboratoarelor de analize medicale este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.
Printr-un amendament, la forma inițială a proiectului a fost adăugat personalul unităților de asistență medicală profilactică și curativă, dar și persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente.
„Dispozițiile (...) se aplică și autorităților, instituțiilor publice și de interes public, de utilitate publică și celorlalte unități publice, centrale și locale, regiilor autonome, operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. În cadrul entităților publice și private, obligația prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaților și ai Senatului, persoanelor care ocupă funcții publice sau de demnitate publică, precum și tuturor categoriilor de personal care își desfășoară activitatea în cadrul respectivelor entități”, se arată în amendamentele aduse proiectului, înainte de a fi supus votului în Plenul Senatului.
Președintele Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei, a menționat că și vizitatorii acestor instituții ar trebui să se supună acelorași reguli.
Conform proiectului, costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 ar urma să fie suportate de către personalul unităților publice, de membrii Camerei Deputaților și Senatului, de persoanele care ocupă funcții publice sau de demnitate publică, de persoanele fizice - furnizori de servicii medicale, de dispozitive și de medicamente. De asemenea, pentru personalul din cadrul unităților publice și private care face dovada unei afecțiuni ce reprezintă contraindicație la vaccinare și e stabilită de un medic de specialitate conform normelor medicale în vigoare, activitatea de testare se organizează cu suportarea costurilor de către angajator. Pentru unitățile private, costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, se mai arată în propunerea legislativă amendată în comisiile de specialitate ale Senatului.
Proiectul mai prevede și că certificatele digitale COVID-19 ar urma să fie verificate de conducerea unităților publice și private, prin intermediul aplicației mobile „Check DCC”.
Raporturile de serviciu în baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. Suspendarea se constată prin dispoziția scrisă a organului de conducere al unității. În situația în care personalul din unitățile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de serviciu încetează de drept.
Potrivit unui amendament adus de Florin Cîțu și însușit de comisie, suspendarea de drept nu operează sau, după caz, încetează în cazul persoanei vaccinate cu cel puțin o doză de vaccin. În acest caz, persoana vaccinată beneficiază de testarea gratuită la locul de muncă exclusiv până la încheierea la termen a schemei complete de vaccinare, având obligația încheierii schemei complete în termenul stabilit de normele medicale. Dovada efectuării primei doze de vaccin se face cu adeverința de vaccinare.
Nerespectarea obligațiilor care revin în sarcina persoanelor juridice reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, mai prevede proiectul.
Prevederile nu se aplică autorităților și instituțiilor din cadrul autorității judecătorești, fiindu-le aplicabile dispozițiile Legii nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19.
Propunerea legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private a fost trimis spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.
COVID-19 va fi comparabil cu gripa sezonieră. Când se declară sfârșitul pandemiei.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Pandemia COVID-19 nu mai este o urgență de sănătate la nivel mondial.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Ce trebuie să știm despre varianta EG.5 a COVID-19. Ce este, care sunt simptomele și ce o diferențiază de restul variantelor COVID-19.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Long COVID afectează majoritatea persoanelor care au fost infectate cu coronavirus. Dar în cât timp trec simptomele.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.