Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a afirmat că lucrările de construire și echipare a spitalului modular sunt rezultatul unei noi inițiative de clacă. Noua investiție a fost prezentată în cadrul conferinței de presă care a avut loc în data de 28 aprilie la Șumuleu Ciuc.
Construcția spitalului modular a fost necesară pentru a putea extinde numărul de paturi în secția de boli infecțioase, respectiv pentru pregătirea în vederea întâmpinării posibilei creșteri a numărului celor infectați cu noul coronavirus. Extensia modulară este formată din opt containere, dintre care șapte sunt grupate ca unitate de tratare a persoanelor infectate cu noul coronavirus, iar al optulea container este vestiar pentru medici. Spitalul modular era dotat cu echipament medical: paturi de spital, dulap, set de perfuzie, monitor funcție fiziologică, dispozitiv ECG, defibrilator. De asemenea, există aer condiționat și încălzire electrică, iar grupurile sanitare sunt complet echipate. Cele opt containere au costat în total 245 mii lei, jumătate din sumă fiind asigurată direct de consiliul județean, iar cealaltă jumătate de spitalul județean de urgență, din finanțarea alocată de consiliul județean.
„Prin intermediul acestei investiții s-a mărit capacitatea de tratare a pacienților infectați și se pot izola pacienții cu afecțiuni severe, de pacienții aflați în stadiul de recuperare. Și după ce va fi trecut pandemia, spitalul modular va fi o structură eficientă pe care o vom folosi pe viitor dat fiind faptul că în perioada epidemiilor sezonale este nevoie de mai multe paturi, numărul pacienților crescând” – a spus Konrád Judit, managerul spitalului județean.
„Spitalul modular ajută la furnizarea de îngrijiri medicale mai sigure pentru pacienți și contribuie la procesul de recuperare mai rapidă. Spitalul modular a fost construit în trei săptămâni și în prezent este dotat cu zece paturi. Nu am avut la dispoziție un exemplu de o investiție similară în România, astfel procesul birocratic a durat mai mult timp, însă pe viitor dotarea cu noi paturi se va realiza într-un timp mult mai scurt. Lucrăm pentru ca județul Harghita să fie un județ sigur, pentru a le oferi tinerilor noștri o șansă la un viitor pe tărâmurile natale. Prin urmare, una dintre sarcinile noastre este să ajutăm profesioniștii. Instituțiile publice implicate au cooperat excelent și de această dată, investiția fiind rezultatul unei noi inițiative de tip clacă”, a afirmat Borboly Csaba.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Primele cazuri de infectare cu tulpina Kraken au fost confirmate în România. Sub-varianta Omicron este dominantă în SUA.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Pandemia COVID-19 nu mai este o urgență de sănătate la nivel mondial.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
Lipsa mirosului este unul dintre efectele long-COVID. Milioane de astfel de cazuri sunt raportate în lume.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Un nou vaccin anti-COVID va fi disponibil pentru persoanele care doresc să se vaccineze pentru prima dată.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Ministrul Alexandru Rafila a făcut declarații despre vaccinuri și reacțiile adverse. Ce arată rata RAPI despre reacțiile adverse post-COVID.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.