S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Deși niciun vaccin nu a fost aprobat în acest moment de Agenția Europeană pentru Medicamente sau de omologul american FDA, bătălia pe precomenzi continuă.
Comisia Europeană a anunțat miercuri că a ajuns la un acord preliminar pentru a obține 200 de milioane de doze din vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de alianța germano-americană BioNTech-Pfizer, cu opțiunea de a achiziționa încă 100 de milioane de doze dacă vaccinul se va dovedi sigur și eficient contra COVID-19; este a șasea înțelegere de acest fel încheiată de Uniunea Europeană.
Cu acest acord, numărul de doze precomandate deja, la nivel mondial, se apropie de 6 miliarde!
Respectivele înțelegeri vor oferi posibilitatea ca toate statele membre ale UE, spre exemplu, și aici vorbim inclusiv România, să cumpere și să primească vaccinul anti-COVID, oricare dintre ele ar fi aprobat, relativ în același timp.
„Discuțiile finalizate cu BioNTech-Pfizer marchează un nou pas important în eforturile noastre de a construi un portofoliu solid și diversificat de potențiale vaccinuri”, a precizat comisarul european al Sănătății, Stella Kyriakides, conform unui comunicat al CE.
„Este a șasea companie farmaceutică cu care am finalizat discuții sau am semnat un acord pentru potențiale vaccinuri, în timp record. Șansele noastre de a dezvolta și distribui un vaccin sigur și eficient sunt mai mari ca niciodată, atât pentru europeni, cât și pentru restul lumii. Ca să învingem coronavirusul oriunde ar fi, trebuie să îl învingem peste tot", a spus Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Vaccinul dezvoltat de BioNTech și Pfizer este pe bază de ARN mesager, care joacă un rol fundamental în biologia umană, transferând instrucțiunile care conduc celulele în corp pentru a produce proteine care să prevină sau să combată boala.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.