FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
În aceste condiții, de frig extrem, cum se vor descurca pacienții din spitalele bucureștene, care nu au căldură?
Cătălin Apostolescu, medic primar al secției clinice VII „Terapie Intensivă Adulți” și purtător de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, a oferit un răspuns la Antena 3.
"O primă direcție este starea funcțiunii a centralei termice proprii a spitalului. Din nefericire, nu vom reuși să o dăm în funcțiune așa de repede, mai avem nevoie de câteva autorizații. Dar, în iarna aceasta va fi funcțională. A doua măsura este distribuirea suplimentară de pături într-un pavilion care este încălzit strict cu cine furnizează RADET-ul, iar pentru un al doilea pavilion, acolo avem convertoare care vor suplini lipsa de căldură.
Au fost zile în care a fost frig, temperatura a fost în jur de 18 grade, din câte știm noi. Pentru un om care stă în pat, care este îmbrăcat pentru a sta în pat, temperatura este joasă. Evident că trebuie să stea permanent învelit. O temperatură scăzută se reflectă și în apa pe care o primim la instalațiile sanitare.", a precizat dr. Cătălin Apostolescu la Antena 3.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.