COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, susține că certificatul verde COVID este necesar.
Certificatul verde COVID este ''o necesitate'', dar că trebuie să existe o perioadă de graţie, în care persoanele să decidă dacă vor să se imunizeze sau să facă teste, a afirmat, marţi, şeful Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.
"În primul rând, cred că trebuie să ajungem la concluzia că avem nevoie de acest certificat verde şi cred că, aşa cum am observat în ultima perioadă, se cristalizează această opinie că este nevoie de implementarea certificatului verde la nivel naţional", a declarat şeful CNCAV, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, este nevoie de o perioadă în care cetăţenii să decidă ce aleg.
"Este evident că, dacă de mâine s-ar implementa acest certificat, populaţia eligibilă nu ar avea timp mâine să se vaccineze, să fie toată vaccinată. Atunci, trebuie să existe această perioadă de graţie în care până începem să ne vaccinăm şi majoritatea optează să se vaccineze, dacă vor opta, trebuie să existe o perioadă în care trebuie să menţinem siguranţa epidemiologică, pentru că ştim că în primele 14 zile de la prima doză persoana nu este protejată. Şi, atunci, cel puţin o perioadă de timp, trebuie să avem această certitudine că situaţia epidemiologică nu se deteriorează şi cred că este o măsură care sigur este utilă, pentru o perioadă limitată de timp, încât oamenii să decidă în cunoştinţă de cauză ce vor opta - să se vaccineze sau să opteze pentru testare", a explicat Valeriu Gheorghiţă, conform Agerpres.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.