EXCLUSIV EG.5, noua variantă de COVID, în România. Adrian Marinescu: Transmiterea se face cu ușurință
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
"Când spunem că valul 4 e al nevaccinaţilor, ne referim la cine va fi mai afectat de acest val 4, iar persoanele nevaccinate au risc mult, mult mai mare de a dezvolta forme de boală care să necesite internare sau există riscul de deces mult mai mare la acele persoane care sunt nevaccinate. Uitându-ne pe ce s-a întâmplat în ultimele patru săptămâni în România, observăm că 87% din noile cazuri, chiar dacă nu au fost atât de multe, sunt ale nevaccinaţilor. 87% din cazurile de noi infectări au fost la persoane nevaccinate şi 91% din decese au apărut la persoane nevaccinate, deci cred că nu mai trebuie să existe urmă de îndoială că vaccinaţii vor fi protejaţi, nevaccinaţii sunt încă expuşi riscului", a spus ministrul la B1 TV.
Mihăilă a explicat că lucrurile nu vor merge la fel ca în timpul valului 3, în sensul că, deşi ar putea exista un număr mare de infectări, dacă persoanele care se infectează sunt vaccinate, ele vor face forme uşoare sau foarte uşoare de boală.
În context, ministrul a dat exemplul Marii Britanii, arătând că, acum, numărul de cazuri de infectare înregistrat aici este asociat cu un număr foarte redus de spitalizări şi de decese.
"În acest moment, lucrurile încă arată bine, dar numărul cazurilor de infecţie cu COVID-19 este în creştere. Săptămâna aceasta am primit un raport de la INSP unde au fost prezentate 4 scenarii în funcţie de rapiditatea cu care creşterea aceasta a cazurilor se poate instala, iar în scenariul pesimist (...) ne putem aştepta la o creşte rapidă a cazurilor, ajungând până în 15 septembrie să avem peste 1.500 de noi cazuri pe zi. Raportul INSP calculează şi nevoile de resurse în ceea ce priveşte numărul paturilor. Se estimează că în plin val 4 pandemic s-ar putea să fie nevoie de 500, 500 şi ceva de paturi de terapie intensivă. (...)
Cred că fiecare bolnav contează, cred că fiecare nou infectat care putea să nu se infecteze, cred că fiecare persoană care moare şi putea să nu moară în contextul în care acum avem vaccin contează, pentru că din acei 1.500 s-ar putea să fie cineva apropiat nouă", a mai spus Ioana Mihăilă.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.