Ce se întâmplă cu glicemia când mănânci carne cu garnitură. Mihaela Bilic explică ce se petrece în corp când le asociezi
Mănânci carne cu garnitură? Ei bine, te-ai gândit vreodată ce se întâmplă când le asociezi?
14 variante genetice noi, care dictează locul în care organismul stochează excesul de grăsimi, au fost identificate de către oamenii de știință din întreaga Europă, inclusiv de cei de la Universitatea Brunel din Londra și de la Universitatea din Exeter. Și în mod surprinzător, s-a descoperit că anumiți factori genetici care măresc obezitatea conduc la scăderea riscului metabolic.
"Există câțiva factori genetici care sporesc obezitatea, dar reduc în mod paradoxal riscul metabolic. Este vorba despre locul în care este stocată grăsimea pe corp. Dacă e direct sub piele este mult mai bine decât dacă este situată în jurul organelor sau mai ales în interiorul ficatului", a declarat profesorul Alex Blakemore de la Universitatea Brunel.
Echipa implicată în studiu a analizat date de la mai mult de 500.000 de persoane cu vârste între 37 și 73 de ani, aflate în baza bio băncii din Marea Britanie. Conform Medicalxpress.com, echipa a folosit scanări RMN a taliei acestor oameni pentru a vedea dacă au stocat grăsimi suplimentare și dacă au semne de diabet de tip 2, atac de cord și risc de accident vascular cerebral.
Oamenii de știință au descoperit 14 variații genetice sau modificări ale moleculei ADN legate de un IMC mai mare (indicele de masă corporală), dar un risc mai scăzut de diabet zaharat. Au mai constatat scăderea tensiunii arteriale și riscul scăzut al bolilor de inimă. Studiul, publicat în revista Diabetes, a arătat că, pe măsură ce cresc în greutate, oamenii care au acești factori genetici, depozitează grăsimea în condiții de siguranță sub piele și astfel au mai puțină grăsime în organele lor majore, cum ar fi ficatul, pancreasul și rinichii.
,,Există multe persoane supraponderale sau obeze care nu au riscurile așteptate de boală metabolică asociată unui IMC ( indice de masă corporală) mai mare, în timp ce unele persoane cu greutate normală dezvoltă boli ca diabetul de tip 2", a afirmat dr. Hanieh Yaghootkar de la Universitatea de Medicină din Exeter.
În opinia cercetătorilor, descoperirile lor vor ajuta la înțelegerea mecanismelor care întârzie sau protejează persoanele supraponderale sau obeze împotriva diabetului zaharat de tip 2, a bolilor de inimă și hipertensiunii arteriale.
Detalii despre studiu găsiți pe siteul Asociației Americane de Diabet.
Mănânci carne cu garnitură? Ei bine, te-ai gândit vreodată ce se întâmplă când le asociezi?
O formă letală de diabet rămâne nediagnosticată. Cine sunt cele mai afectate persoane.
De ce pe vremuri oamenii erau mai slabi și care este motivul pentru care ne îngrășăm chiar dacă nu prea mâncăm.
Diabetul are un impact major asupra întregului organism, inclusiv a inimii. Cum trebuie, de fapt, să reduci riscul de infarct.
Acest tip de diabet îl poți avea și nici măcar să nu știi. Îți macină creierul și provoacă Alzheimer.
Ai aceste semne pe piele sau gât? Poți avea o boală mortală fără să știi – 100 de milioane de oameni o ignoră zilnic!
Diabetul poate fi inversat. Astfel, pancreasul poate din nou să producă insulină.
De ce ne e poftă de ceva dulce? Motivul pentru care corpul ne cere ceva bun și dulce.