Diabetul care nu are legătură cu zahărul

Când vorbim despre diabet, cei mai mulți se gândesc automat la diabetul zaharat - tip 1 sau tip 2 - bolile care afectează milioane de oameni din întreaga lume și care sunt strâns legate de insulină și de reglarea glicemiei. Există însă o altă formă, rară și mult mai puțin cunoscută: diabetul insipid, o afecțiune care nu are nicio legătură cu nivelul de zahăr din sânge.

Ambele tipuri de diabet au însă un simptom comun: urinarea excesivă. 

Ce este diabetul insipid

Spre deosebire de diabetul zaharat, unde problema este glucoza, diabetul insipid afectează hormonul antidiuretic (ADH), cunoscut și sub numele de arginină vasopresină (AVP). Acest hormon, produs în hipotalamus și eliberat de glanda pituitară, reglează retenția de apă în organism.

Atunci când sistemul de control al apei din corp se defectează, rinichii nu mai pot conserva lichidele, iar persoana afectată elimină cantități uriașe de urină diluată, în timp ce setea devine incontrolabilă. Oricât de multă apă ar consuma, deshidratarea persistă.

Tipurile de diabet insipid

1. AVP-deficiență (diabet insipid central)

Cea mai comună formă apare atunci când organismul nu produce suficient hormon antidiuretic. Cauzele pot fi variate:

• tumori cerebrale,
• traumatisme craniene,
• intervenții chirurgicale la nivelul creierului,
• infecții neurologice precum sifilisul sau tuberculoza,
• factori genetici.

În unele cazuri, cauza rămâne necunoscută.

Există și o formă gestațională, care apare în timpul sarcinii, când placenta secretă o enzimă ce distruge AVP înainte ca acesta să acționeze. Din fericire, dispare după naștere.

Tratamentul pentru AVP-deficiență este simplu și eficient: administrarea de desmopresină, o versiune sintetică a hormonului, sub formă de pastile, spray nazal sau injecții.

2. AVP-rezistență (diabet insipid nefrogenic)

Această formă apare atunci când rinichii nu mai răspund la AVP, chiar dacă hormonul este produs normal.

Poate fi moștenită sau dobândită în timp, din cauza unor afecțiuni renale, dezechilibre electrolitice sau a unor medicamente precum litiul, utilizat în tratamentul tulburării bipolare.

Tratamentul vizează reducerea aportului de sare, medicamente specifice și monitorizarea atentă a hidratării.

3. Diabetul dipsogenic - setea care scapă de sub control

Cel mai dificil de gestionat este diabetul dipsogenic, cauzat de un dezechilibru al centrului setei din hipotalamus.

Leziuni, infecții sau tumori pot duce la o senzație permanentă de sete, care determină persoana afectată să bea cantități uriașe de apă. Paradoxal, acest comportament inhibă secreția de AVP, accentuând problema.

Consumul exagerat de apă poate duce la hiponatremie - scăderea periculoasă a nivelului de sodiu din sânge -, care provoacă cefalee, confuzie, convulsii și chiar comă.

Simptomele pot semăna cu polidipsia psihogenă, o tulburare asociată cu schizofrenia, în care setea excesivă este cauzată de factori psihici.

Când apa devine un pericol

Deși trendurile de wellness promovează consumul ridicat de apă, specialiștii avertizează că supradoza de hidratare poate fi la fel de periculoasă ca deshidratarea.

Cazuri extreme de consum de 10-15 litri de apă pe zi au dus la dezechilibre electrolitice severe și spitalizări.

"Setea patologică" poate fi un semnal de alarmă al unei afecțiuni hormonale, renale sau psihologice.

Persoanele care observă sete excesivă, urinare frecventă și deshidratare constantă ar trebui să consulte un medic endocrinolog. Uneori, problema nu este zahărul, ci apa însăși.