Diabetul insipid: forma de diabet pe care puțini o cunosc. Nu toate tipurile de diabet sunt legate de zahăr

Când auzim cuvântul diabet, majoritatea ne gândim la diabetul zaharat - fie de tip 1, fie de tip 2 - afecțiune tot mai răspândită la nivel global și strâns legată de stilul de viață și de procese autoimune.

Totuși, există și o altă formă, mult mai puțin cunoscută: diabetul insipid. Acesta afectează sute de mii de oameni la nivel mondial, însă nu are nicio legătură cu glicemia.

Ce au în comun diabetul zaharat și cel insipid

Ambele forme împărtășesc un simptom definitoriu: urinarea excesivă. Termenul "diabet" provine din greaca veche și înseamnă "a trece prin", descriind perfect senzația pacienților care descoperă boala.

În diabetul zaharat, nivelul ridicat de zahăr din sânge se datorează faptului că organismul nu produce suficientă insulină sau nu o utilizează eficient. Glucoza ajunge în urină, iar aceasta atrage cu ea cantități mari de apă. Rezultatul: urinări frecvente, volum mare de urină și, uneori, un miros dulceag. În trecut, medicii gustau urina pacienților pentru diagnostic - astăzi, testele rapide cu bandelete au înlocuit această metodă bizară, potrivit Reuters.

În schimb, diabetul insipid nu are legătură cu zahărul. Aici, problema apare din cauza hormonului arginin-vasopresină (AVP), cunoscut și ca hormon antidiuretic (ADH). Acesta este produs în hipotalamus, stocat și eliberat de glanda pituitară și are rolul de a regla câtă apă reține sau elimină organismul.

Dacă sistemul nu funcționează corect, rinichii pierd capacitatea de a conserva apa, ceea ce duce la sete extremă și la eliminarea unor cantități uriașe de urină diluată.

Tipurile de diabet insipid

AVP-deficiență (fost "diabet insipid central") - apare când producția de AVP este insuficientă. Poate fi cauzată de tumori cerebrale, traumatisme, intervenții chirurgicale, infecții neurologice sau factori genetici. În unele cazuri, cauza rămâne necunoscută. Tratamentul constă în desmopresină, o versiune sintetică a AVP, administrată sub formă de tablete, injecții sau spray nazal.

Există și o formă specifică sarcinii - diabetul insipid gestațional - când placenta produce o enzimă ce distruge AVP. Aceasta dispare, de regulă, după naștere.

AVP-rezistență (fost "diabet insipid nefrogen") - rinichii nu răspund la hormon, chiar dacă acesta există. Poate fi prezentă de la naștere sau se poate dezvolta ulterior, din cauza dezechilibrelor electrolitice, a unor boli renale sau a medicamentelor precum litiul, utilizat în tratamentul tulburării bipolare. Managementul include dietă săracă în sare, hidratare atentă și medicamente care să reducă pierderile de apă.

Diabet insipid dipsogenic - apare când centrul setei din hipotalamus este dereglat de tumori, traumatisme sau infecții. Pacientul simte o nevoie insațiabilă de a bea apă, ceea ce scade producția de AVP și accentuează problema. În cazuri severe, excesul de lichide diluează sodiul din sânge, ducând la dureri de cap, confuzie sau chiar convulsii.

Această formă se poate confunda cu polidipsia psihogenă, asociată unor tulburări psihice precum schizofrenia, când pacientul bea cantități uriașe de apă - uneori peste 15 litri pe zi – cu riscuri majore.

Câtă apă e prea multă?

Deși hidratarea este importantă, excesul poate fi periculos. Exemple de celebrități care promovează consumul exagerat – precum sportivi care recomandă 7-8 litri pe zi – pot induce ideea greșită că "mai mult înseamnă mai bine". În realitate, setea constantă, urinatul excesiv și nevoia de a bea multă apă pot ascunde o problemă medicală, nu un stil de viață sănătos.