Un indicator folosit pentru a estima cât de bine răspunde organismul la insulină ar putea avea o legătură neașteptată cu sănătatea prostatei. Un nou studiu a fost realizat pe mii de bărbați din China și Statele Unite.
Cu cât eGDR este mai mică, cu atât asocierea cu HBP este mai puternică, potrivit rezultatelor studiului.
Cercetarea a inclus 7.845 de participanți din două baze de date populaționale, din China și SUA.
Legătura dintre eGDR și HBP a rămas semnificativă în mai multe subgrupuri analizate, ceea ce întărește observația cercetătorilor.
Monocitele, celule implicate în răspunsul inflamator, ar putea reprezenta una dintre verigile care leagă rezistența la insulină de problemele prostatei.
Hiperplazia benignă de prostată este una dintre problemele cu care se confruntă frecvent bărbații pe măsură ce înaintează în vârstă. Prostata se poate mări și poate ajunge să comprime uretra, ceea ce poate duce la simptome precum urinări frecvente, nevoia de a urina noaptea, dificultăți la începerea urinării sau senzația că vezica nu se golește complet.
Dar de ce apare și ce legătură ar putea avea prostata cu modul în care organismul gestionează glucoza?
Un studiu publicat online pe 25 august 2026, în revista The Aging Male, aduce în discuție tocmai această conexiune. Cercetătorii au analizat rata estimată de eliminare a glucozei, cunoscută sub abrevierea eGDR, și au descoperit că aceasta este invers asociată cu hiperplazia benignă de prostată.
Cu alte cuvinte, un eGDR mai mic, indicator asociat cu o sensibilitate mai redusă la insulină, a fost legat de o probabilitate mai mare de HBP.
Rata estimată de eliminare a glucozei, eGDR, este un indicator care poate fi utilizat pentru a estima sensibilitatea la insulină. Insulina este hormonul care ajută glucoza din sânge să pătrundă în celule, unde poate fi utilizată pentru producerea de energie.
Atunci când organismul devine mai puțin sensibil la insulină, apare ceea ce este cunoscut drept rezistență la insulină. În această situație, organismul poate avea nevoie de cantități mai mari de insulină pentru a obține același efect asupra glicemiei.
Studiul nu spune că un nivel scăzut al eGDR „provoacă” direct probleme ale prostatei. Cercetătorii au identificat însă o asociere care poate fi importantă pentru înțelegerea mecanismelor implicate în HBP.
Echipa condusă de Dr. Haowen Liang, de la Spitalul de Medicină Tradițională Chineză din Liuzhou, China, a analizat date provenite din două studii populaționale de amploare.
Prima sursă a fost Studiul longitudinal privind sănătatea și pensionarea în China (CHARLS), care a furnizat date pentru 4.382 de participanți.
A doua sursă a fost Ancheta națională privind sănătatea și nutriția din SUA (NHANES), cu date pentru 3.463 de participanți.
În total, analiza a inclus 7.845 de persoane.
Cercetătorii au urmărit relația dintre eGDR și hiperplazia benignă de prostată, încercând să vadă dacă observația se menține în populații diferite.
Iar rezultatul a fost similar în ambele baze de date: eGDR și HBP au avut o relație inversă.
Analizele statistice au arătat că relația dintre eGDR și HBP nu era doar o asociere întâmplătoare în datele analizate.
În ambele populații, cercetătorii au identificat o relație liniară semnificativă între eGDR și hiperplazia benignă de prostată atunci când au utilizat modele statistice bazate pe spline cubice restricționate.
Pe înțelesul tuturor, rezultatele sugerează că modificările eGDR se asociază într-un mod consistent cu riscul de HBP, iar direcția relației este inversă.
Un eGDR mai mare a fost asociat cu un risc mai redus de HBP, în timp ce un eGDR mai mic a fost asociat cu un risc mai mare.
Important: aceasta este o asociere observată în date, nu dovada că rezistența la insulină determină în mod direct hiperplazia prostatei.
Una dintre cele mai interesante observații ale cercetării privește monocitele.
Monocitele sunt un tip de globule albe implicate în răspunsul sistemului imunitar și în procesele inflamatorii. Cercetătorii au analizat dacă acestea ar putea explica, cel puțin parțial, legătura dintre eGDR și HBP.
În populația NHANES, analiza de mediere a indicat un efect de mediere al monocitelor de -15,14%.
Acest rezultat sugerează că o parte din asocierea observată între eGDR și hiperplazia benignă de prostată ar putea trece prin mecanisme asociate cu inflamația și cu activitatea monocitelor.
Nu înseamnă că monocitele sunt singura cauză și nici că reducerea lor ar preveni automat HBP. Este, mai degrabă, un indiciu care poate ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine mecanismele biologice implicate.
Rezultatele se potrivesc cu o ipoteză tot mai discutată în cercetare: rezistența la insulină, obezitatea centrală și inflamația cronică pot influența mai multe organe simultan.
Obezitatea abdominală, de exemplu, nu reprezintă doar acumularea de grăsime în zona taliei. Țesutul adipos este activ metabolic și poate participa la procese inflamatorii și hormonale.
În contextul rezistenței la insulină, aceste modificări ar putea crea un mediu biologic favorabil unor procese care afectează și prostata.
Autorii consideră, astfel, că legătura dintre metabolism, inflamație și HBP merită investigată mai profund.
Cercetătorii propun că eGDR ar putea deveni un indicator potențial util pentru stratificarea riscului de HBP, în special în contextul evaluării rezistenței la insulină.
Ideea este interesantă deoarece HBP nu apare într-un vid biologic. Sănătatea metabolică, greutatea corporală, inflamația și înaintarea în vârstă pot interacționa într-un mod complex.
Totuși, studiul nu demonstrează că măsurarea eGDR poate fi folosită în prezent ca test de diagnostic pentru hiperplazia benignă de prostată. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili cât de util este acest indicator în practica medicală și dacă modificarea factorilor metabolici poate reduce efectiv riscul de HBP.
Autorii subliniază că rezultatele cercetării deschid o perspectivă interesantă asupra prevenirii HBP.
Potrivit acestora, gestionarea obezității centrale și reducerea stării inflamatorii cronice asociate rezistenței la insulină ar putea contribui la scăderea incidenței hiperplaziei benigne de prostată.
În același timp, cercetătorii indică calea inflamatorie asociată monocitelor drept o potențială țintă pentru viitoarele cercetări terapeutice.
Așadar, prostata ar putea fi influențată nu doar de procesele locale din acest organ, ci și de ceea ce se întâmplă la nivel metabolic și inflamator în întregul organism.
Un aspect important: hiperplazia benignă de prostată este o afecțiune necanceroasă. Prostata se mărește, dar această creștere nu înseamnă că bărbatul are cancer.
Totuși, simptomele urinare nu trebuie ignorate. Urinarea dificilă, jetul urinar slab, trezirile repetate în timpul nopții pentru a urina sau senzația de golire incompletă a vezicii merită discutate cu medicul.
Aceste simptome pot avea mai multe cauze, iar evaluarea medicală este cea care poate stabili originea lor.
Poate că cea mai interesantă concluzie a cercetării este tocmai aceasta: prostata nu trebuie privită separat de sănătatea metabolică.
Analiza realizată pe două populații naționale diferite a găsit aceeași direcție a asocierii dintre eGDR și HBP, iar rezultatele au rămas consistente în subgrupurile investigate.
Autorii consideră că această cercetare îmbogățește cunoștințele despre relația dintre rezistența la insulină și dezvoltarea hiperplaziei benigne de prostată și oferă noi direcții pentru cercetări viitoare.
Deocamdată, însă, eGDR trebuie privit ca un posibil marker al riscului și un instrument de cercetare, nu ca un test care poate prezice singur apariția HBP.
Sursa: Haowen Liang et al., The association between estimated glucose disposal rate and benign prostatic hyperplasia: results from two nationally representative population-based studies, The Aging Male (2026), DOI: 10.1080/13685538.2026.2717454.
Diabetul de tip 5 tocmai a fost recunoscut oficial! Milioane de oameni afectați fără să știe – iată ce trebuie să afli chiar acum!
Aceste alimente te scapă de medicamentele pentru diabet. Au un efect care i-a uimit pe medici. Rezultatele se văd în 3 luni.
