Papa Francisc, externat din spital, la zece zile după intervenția chirurgicală suferită
Papa Francisc a fost externat miercuri, 14 iulie, din spital.
„În poză sunt spermatozoizi care se formează în testicule”, arată, din start dr Vasi Rădulescu. Apoi explică cum se formează aceștia (spermatogeneza), cum se deplasează, care este rolul lor, cât de mari sunt și cât de mulți sunt de fapt.
„Pun aici câteva date interesante:
1) spermatogeneza are nevoie de o temperatură cu aproximativ 2 grade mai mică decât restul corpului;
2) spermatozoidul este mobil, deplasându-se cu aproximativ 1-3mm pe minut;
3) el are o lungime de 50 micrometri; capul are un diametru de ~ 5 micrometri;
4) sunt aproximativ 200-400 de milioane de spermatozoizi care încearcă să fecundeze ovulul, într-o competiție acerbă;
5) capul spermatozoidului (acrozom) este prevăzut cu enzime puternice care topesc învelișul ovulului și permit intrarea în celulă;
6) ovulul este mult mai mare decât spermatozoidul, el având ~120 micrometri diametru, pe când capul spermatozoidului are doar 5 micrometri;
7) celulele reproducătoare se numesc gameți; fiecare aduce câte 23 de cromozomi pentru un total de 46 după fecundare;
8) gametul masculin poate avea cromozomi X sau Y, deci decide sexul copilului - XX înseamnă sex feminin, XY înseamnă masculin;
9) spermatozoizii pot rezista până la cinci zile în aparatul reproducător feminin; rămân viabili decenii întregi dacă sunt înghețați;
10) testiculele produc zilnic 200-300 de milioane de spermatozoizi, dintre care cam 100 de milioane ajung viabili;
11) spermatogeneza completă durează cam 3 luni;
12) odată unit spermatozoidul cu ovulul începe o explozie de diviziuni și transformări - acea unire a două celule extrem de mici are toate ingredientele necesare pentru a forma un om nou”, arată dr Vasi Rădulescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Papa Francisc a fost externat miercuri, 14 iulie, din spital.
Papa Francisc a transmis un mesaj, la prima sa apariție publică după intervenția chirurgicală la colon.
Colica biliară este o urgență medicală. Durerea intensă apare din cauza blocajului pietrelor biliare.
Care sunt obiceiurile alimentare cu impact negativ asupra ficatului, dar și a stării de sănătate, în general.
O cercetare susține că, deși fumează mai puțin decât bărbații, femeile sunt mai puțin dispuse să renunțe la țigări.
Un nou studiu arată că dragostea pentru natură și pasiunea de a ieși în natura pot fi transmise genetic.