14 boli grave care se pot ascunde în spatele unei mâncărimi care nu mai trece: simptom ciudat
Ai o mâncărime care parcă nu mai trece orice ai face? Ea poate fi simptom al unor boli grave. Iată care:
Sunt numeroase motive pentru care te-ai putea trezi cu mâncărimi care parcă nu mai trec. De regulă, mușcăturile de insecte sunt de vină, dar și acestea care pot transmite boli periculoase. Dar la cauze se pot adăuga și iritații provocate de varii lucruri din viața de zi cu zi, gen alergii la detergentul de rufe spre exemplu sau la cel de spălat vase. Apoi, este posibil să aveți o erupție cutanată din cauza unor medicamente precum antibioticele, antifungicele, medicamentele anti malarie și cele calmantele narcotice, cum ar fi opioidele. Nu în ultimul rând, femeile însărcinate se pot trezi cu mâncărimi supărătoare din cauza faptului că organismul trimite mai mult sânge către piele și o întinde peste burta crescândă. La gravide, dacă mâncărimea e prea puternică, mai ales pe mâini sau picioare, ar putea fi vorba de o afecțiune mai gravă, numită colestază, care este cauzată de acumularea de săruri biliare din ficat, așa că ele ar trebui să consulte un medic. Dar sunt și alte boli care au ca simptom mâncărimea. Iată câteva dintre ele:
1) Hipotiroida
Tiroida este o glandă sub formă de fluture, situată la baza gâtului, care produce un hormon care ajută organismul să stocheze și să ardă energia. Dacă nu produce suficient – adică ai hipotiroidă - ai putea să te simți obosit, slăbit, amețit și cu mintea încețoșată. Ați putea, de asemenea, să te trezești cu pielea uscată și cu o mâncărime supărătoare. Aceste efecte sunt mai frecvente la femei, care ar putea să aibă probleme și cu menstruația sau infertilitatea.
2) Diabet
Problemele de piele pot fi, în unele cazuri, primul simptom al diabetului. Dacă aveți mâncărime supărătoare, ar putea fi vorba și de infecție fungică sau de piele uscată, printre altele. Atunci când circulația este problema, picioarele pot fi cele mai afectate.
Citește și: Mâncărimile de piele, cauzele greu de depistat pentru care pot să apară
3) Policitemia vera
Policitemia vera este o boală rară a celulelor care produc celulelor sangvine din măduva osoasă. Odată declanșată, rezultă o creștere cronică a numărului de globule roșii (eritrocite), iar asta duce la scăderea fluidității sângelui. Tulburările circulatorii precum tromboza și embolia sunt consecințe posibile ale bolii Policitemia vera. Iar mâncărimea este rar un simptom al aceste boli, mai ales dacă senzația apare după o baie caldă sau un duș.
4) Cancerul pancreatic
De asemenea, cancerul pancreatic poate da mâncărime dacă o tumoră blochează conductele biliare și provoacă o acumulare de bilă, care apoi se scurge în piele. De asemenea, pi pielea roșiatică și care manifestă mâncărime poate fi un semn de limfom.
5) Tratamentele pentru cancer
Pielea uscată și cu mâncărime poate fi rezultatul chimioterapiei, radiațiilor, terapiei targetate și a transplanturilor de celule stem, toate tratamente pentru cancer. În astfel de cazuri, trebuie să evitați iritațiile făcând baie cu apă călduță, nu caldă și dacă vă hidratați pielea cu creme după ce vă spălați.
6) Tumorile craniene sau la măduva spinării
Orice crește pe sau în apropierea măduvei spinării sau a creierului poate avea ca efect apariția mâncărimii neuropatice, dacă partea afectată a sistemului nervos central transmite semnale greșite.
7) Accidentul vascular cerebral
Accidentul vascular cerebral (AVC-ul) întrerupe alimentarea cu sânge în partea de creier în care se produce. Gâtul, maxilarul sau urechea s-ar putea să vă mănânce dacă respectivul AVC afectează nervii cranieni din apropierea creierului și măduvei spinării. Și vătămarea anumitor țesuturi cerebrale poate provoca mâncărime prin nervul trigemen, care se află în față. Acest fel de afectare îi poate face pe unii pacienți să se scarpine până fac răni în jurul nasului și pe obraz.
8) Zona Zoster
Este o boală care se poate declanșa dacă ați avut varicelă, dar se crde și că poate fi provocată de stres prelungit. Împreună cu o erupție dureroasă și cu bășici, virusul care provoacă apariția bolii Zona Zoster ucide uneori anumite celule dintr-o parte a creierului. Acest lucru poate duce la apariția durerii și mâncărimii, la câteva luni după ce erupția a dispărut. Mâncărimea apare la aproximativ jumătate dintre persoanele care au Zona Zoster, deși este mai frecventă la cei cu erupții pe față și gât.
9) Scleroza multiplă
Este o boală neurologică degenerativă care lezează lent și iremediabil sistemul nervos. Ea poate provoca apariția bruscă de dureri, arsuri sau mâncărime oriunde pe corp. Boala poate afecta, de asemenea, nervii cranieni sau țesutul cerebral, care, la rândul lor, provoca senzații de mâncărime pe față, gât, maxilar sau la nivelul urechilor.
10) Un nerv atins
Poți să-ți lezezi un nerv când cazi sau ai un accident, dar și dacă repeți o mișcare prea mult, cum e tastarea, iar asta poate provoca brusc apariția unei mâncărimi, fără a avea o erupție cutanată. De asemenea, o infecție poate duce la umflături care apasă pe un nerv. Uneori, se remediază dacă te odihnești, iei medicamente antiinflamatoare sau faci terapie fizică, dar este posibil să aveți nevoie de intervenție chirurgicală dacă nervul este serios afectat.
11) Deficiența de fier
Deficiența de fier provoacă anemie, ceea ce înseamnă că nu aveți suficiente globule roșii în sânge. Acest lucru vă face să vă simțiți obosit, slăbit și cu respirație sacadată, iar pielea devine palidă și vă mănâncă. Sunt alimente bogate în fier care pot ajuta, precum carnea roșie, ficatul de vită, stridiile și ciocolata neagră.
12) Dializa
Dializa este un proces de curățare a sângelui care poate provoca mâncărime fără o localizare anume. Prea multă sau prea puțină dializă ar putea afecta echilibrul din sânge.
13) Sindromul picioarelor neliniștite
Persoanele cu acest sindrom se simt ca și acum ar avea sub piele o lighioană care se târăște, cu durere, furnicături sau mâncărime. De aceea își mișcă picioarele, mai ales dacă au stat nemișcate un timp.
14) Anxietatea, stresul și depresia
Anxietatea, stresul și depresia pot provoca mâncărimi fără o localizare anume pe piele. De asemenea, și tulburarea obsesiv-compulsivă, care te face să te speli frecvent pe mâini sau pe corp, pentru că poate să se usuce, să deterioreze și să irite pielea.
-
12 fructe și legume pline de pesticide care îți pot afecta sănătatea11.01.2026, 12:30
-
Ce este, de fapt, inflamația. Semnalul pe care îl transmite organismul11.01.2026, 10:30
-
Ce se întâmplă în organism când consumi usturoi și miere regulat11.01.2026, 10:04
-
Ce este dieta adriatică. Cu ce diferă față de dieta mediteraneeană11.01.2026, 09:00
-
Cât de des trebuie să aerisim pe timpul iernii10.01.2026, 20:30
Ți-ai pus alarma ca să te trezească din somn? Dr. Vasi Rădulescu: Mare greșeală! Îți afectează organismul
7 boli agravate de deficiență de vitamina D: riscul de deces crește. STUDII
Vitamina C, două efecte FABULOASE pentru sănătate în afară de cel asupra sistemului imunitar. STUDIU
SALVAMONT în Doliu: Dr Mircea Marian, medicul coordonator al Formației Salvamont Hunedoara a decedat
EXCLUSIV Colica renală: cum știi dacă o ai. Ce să nu faci niciodată dacă te dor rinichii. Semnul durerii de șale pe care toți îl confundă
Rezonanța magnetică în patologia hepatică. Dr. Dijmărescu, despre avantajul RMN: Are posibilitatea de cartografiere a arborelui biliar
RMN, rezonanța magnetică, standardul de aur pentru diagnosticarea patologiilor hepatice.
11 boli și deficiențe care te fac să-ți fie frig. Unele sunt grave!
Dezvăluiri în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian. Specialist: „Oxigenul hiperbar nu se folosește la pacienții cu afectare pulmonară post-COVID”
Stare generală proastă: câte motive poți avea să nu te simți bine
Ce diete se recomandă dacă suferi de artrită reumatoidă
EXCLUSIV 67 lei, prețul sângelui. Ce benenficii ai dacă donezi sânge. Val Vâlcu - Carla Tănasie: Un om își face o meserie din chestia asta / Nici pentru 67 lei lumea nu donează! Nu trebuie să vină pentru bani
10 lucruri de știut despre anestezia generală. Ce se întâmplă cu pacientul, după trezire
Cele 10 lucruri pe care trebuie să știi despre anestezia generală.
Anemia feriprivă, cauze, diagnostic și tratament. Când poate pune viața în pericol
Anemia feriprivă, prin deficit de fier, este cea mai mare frecventă boală din lume după caria dentară.
4 obiceiuri alimentare care duc la ficat gras. Medic: Nu există tratament medicamentos
Care sunt obiceiurile alimentare cu impact negativ asupra ficatului, dar și a stării de sănătate, în general.
RAPORT AEM: Poluarea atmosferică a ucis 307.000 de persoane în 2019 în Uniunea Europeană
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre colonoscopie și când trebuie să o faci. Cristian Gheorghe: Pacientul nu are dureri
Pericolul uitatului în telefon, cu fizioterapeutul Alexandru ILIE la DICȚIONAR DC MEDICAL
INSOMNIA: 4 lucruri BANALE și deseori ignorate care te împiedică să adormi
Colica biliară, mai frecventă în rândul femeilor. Daniela Nica: Durere constantă sau intermitentă, la nivelul abdomenului superior, dar care poate iradia în spate sau la nivelul umărului
Colica biliară este o urgență medicală. Durerea intensă apare din cauza blocajului pietrelor biliare.
Sticlele de plastic reutilizabile, posibil PERICULOASE! Eliberează sute de substanțe chimice în apă. STUDIU
Boala tăcută care te poate ucide. Medic: Pot apărea fără să dea niciun simptom, dar întotdeauna vor duce la complicaţii
Ficatul gras, boala fără simptome specifice. Dr. Daniela Nica: Putem ajunge la ciroză sau cancer
6 lucruri pe care TREBUIE să le faci după 50 de ani dacă vrei să fii sănătos / sănătoasă
Vrei să fii sănătos / sănătoasă și după vârsta de 50 de ani? Iată 6 reguli care trebuie respetate cu strictețe:
