Ce se întâmplă în creier când zicem "Aha". Impactul nebănuit asupra rețelei cerebrale
Ce se întâmplă în creier când îți amintești de ceva. Detaliul major pe care nu ți l-a spus nimeni.
El a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a făcut acest gest după ce a fost internat la spital, a văzut că sunt medici specialişti, dar nu există echipament adecvat, notează Agerpres.
"Din păcate, am simţit-o pe pielea mea. Ce m-a făcut? Am ajuns eu într-o situaţie şi am ajuns aici, am văzut ce condiţii sunt. Eu nu credeam că acum în 2019 mai sunt condiţiile respective în spital. O spun din tot sufletul că este echipă extraordinar de bună, medici tineri şi nu au pe ce să facă o diagnosticare adevărată. Le-am spus de atunci să facă necesarul, am stat în pat câteva zile. Au făcut necesarul, am plătit avansul aproape în totalitate şi s-a făcut pasul acesta rapid, echipamentele sunt aici", a declarat Vasile Lucuţ.
Şefa secţiei Neurologie, Mariana Aniţaş, a declarat că acum dotarea este una la nivelul unui spital universitar.
"Domnul Lucuţ a fost internat la noi în secţie şi n-a uitat să se întoarcă şi să-şi îndeplinească promisiunile. Şi statul ajută, dar până ajută statul noi ne bucurăm de oamenii care se gândesc şi la noi. Pentru secţia de neurologie înseamnă că avem dotare de centru universitar. Tot mai puţini pacienţi vor necesita să fie trimişi într-o clinică universitară pentru că avem practic toate dotările. Practic, partea de diagnostic şi tratament va fi îndeplinită. Avem medici cu competenţe care vor şti să lucreze pe aceste aparate, care vor fi utilizate la adevărata lor valoare", a declarat Mariana Aniţaş.
Managerul SJU, Adrian Marc, a precizat că unitatea îşi doreşte astfel de sprijin de la mediul de afaceri.
"În Satu Mare există un mediu de afaceri, un antreprenoriat destul de puternic. Noi ne dorim un parteneriat cu acest mediu, în măsura în care posibilităţile permit noi suntem deschişi la orice formă de colaborare, parteneriat. Binefacerea este pentru omul de rând, omul suferind", a spus Adrian Marc.
Donaţia constă într-un aparat Echo Dopler, care se foloseşte pentru examinarea vaselor sanguine de la nivelul regiunii cervicale şi a fluxului sanguin intracerebral, pentru investigaţii intracraniene şi examinarea circulaţiei intracerebrale, un electromiograf folosit pentru examinarea sistemului nervos periferic şi un clectroencefalograf E.E.G. utilizat pentru monitorizarea activităţii electrice a creierului pentru stabilirea diagnosticului de epilepsie, stări de leşin.
Ce se întâmplă în creier când îți amintești de ceva. Detaliul major pe care nu ți l-a spus nimeni.
Un simplu examen ocular ar putea deveni cheia diagnosticării bolii Parkinson înainte de apariția simptomelor motorii.
Ce trebuie să faci după un AVC. Crește semnificativ șansele de recuperare.
Aceasta este cantitatea de alcool care îți devastează creierul. Este mult mai puțină decât ai crede.
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
Aceste trei lucruri îți afectează creierul, susțin medicii neurologi.
Epuizarea poate persista până la un an după un accident vascular tranzitoriu, mai ales la persoanele cu anxietate sau depresie anterioară.
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
Evenimentul care îți degradează vasele de sânge din creier. Crește semnificativ riscul de demență. Perturbă fluxul sanguin din creier.
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă.
De ce ne e poftă de ceva dulce. Ce semnal transmite, de fapt, creierul.
Obiceiul care triplează riscul de moarte. Îți fură ani de viață.
Ce se întâmplă în creier după 40 de ani. Schimbările sunt ireversibile și cu impact major.
Acesta este cel mai rău lucru pe care îl faci imediat ce te trezești și îți macină sănătatea.
Acesta este primul semn al bolii Parkinson. Apare cu cel puțin 10 ani înaintea tremorului.
Acesta este considerat, de fapt, a fi primul semn al bolii Alzheimer. Apare cu ani de zile înainte de pierderea memoriei.
Vârsta la care apar primele semne ale bolii Alzheimer. E șocant! E mult mai devreme decât credeai.