Un accident vascular cerebral poate schimba brusc mersul, vorbirea, memoria, alimentația și chiar modul în care o persoană își desfășoară activitățile de zi cu zi. Însă recuperarea nu se încheie odată cu externarea din spital.
Reabilitarea poate începe chiar din primele zile după AVC, dacă starea medicală a pacientului este stabilă.
Nu este vorba doar despre mers sau mișcare: recuperarea poate include vorbirea, înghițirea, memoria, atenția, somnul, sănătatea mintală și activitățile de zi cu zi.
Primele luni sunt importante, mai ales pentru recuperarea motorie, dar progresul nu se oprește automat după trei luni.
Creierul se poate adapta și la mult timp după AVC, astfel încât recuperarea poate continua chiar și la ani sau decenii după eveniment.
În fiecare an, sute de mii de oameni din Statele Unite suferă un accident vascular cerebral, iar supraviețuitorii se pot confrunta cu probleme care le afectează profund viața: dificultăți la mers, slăbiciune a unui braț, probleme de vorbire sau de înghițire, tulburări de memorie și modificări ale capacității de a realiza activități aparent banale.
Reabilitarea are tocmai rolul de a-i ajuta să recâștige cât mai mult din independență.
„Poate face toată diferența pentru pacienții care au suferit un accident vascular cerebral”, a explicat dr. Nicole Mazwi, directoarea programului de reabilitare după AVC de la Universitatea din Washington din Seattle.
Dar, potrivit specialistei, recuperarea nu înseamnă doar îmbunătățirea unor capacități fizice sau cognitive. În primul rând, ea poate oferi pacientului ceva la fel de important: speranță.
Mazwi a făcut parte din comitetul care a elaborat noul ghid al Asociației Americane de Cardiologie și al Asociației Americane pentru Accident Vascular Cerebral privind reabilitarea și recuperarea adulților după AVC, document publicat în luna august în revista Stroke. Ghidul actualizează recomandările publicate ultima dată în 2016 și aduce în prim-plan o perspectivă tot mai complexă asupra recuperării.
Reabilitarea după AVC nu arată la fel pentru toți pacienții.
Dr. Lorie Richards, profesor asociat în cadrul Departamentului de Terapii Ocupaționale și Recreative de la Universitatea din Utah, care a condus grupul ce a elaborat ghidul, explică faptul că unele terapii urmăresc să stimuleze reorganizarea circuitelor neuronale.
Practic, specialiștii încearcă să ajute creierul să găsească noi modalități prin care pacientul să poată realiza anumite activități.
Poate fi vorba despre îmbunătățirea funcției unui braț, recâștigarea mersului sau recuperarea limbajului și a capacității de comunicare.
În alte situații, obiectivul este ca pacientul să învețe cum să se adapteze unei deficiențe.
De exemplu, o persoană cu slăbiciune la nivelul unui braț poate fi învățată de terapeutul ocupațional să folosească un dispozitiv special cu țepi care fixează alimentele. Astfel, aceasta poate pregăti mâncarea folosind o singură mână.
Așadar, recuperarea nu înseamnă întotdeauna să faci lucrurile exact așa cum le făceai înainte de AVC. Uneori înseamnă să găsești o altă cale de a le face.
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale neuroreabilitării este faptul că obiectivul nu este doar ca pacientul să poată merge sau să-și miște un braț.
Contează și ceea ce își dorește persoana să facă după recuperare.
Un supraviețuitor al unui AVC care iubea alpinismul poate să nu mai poată escalada o stâncă în același mod ca înainte. Însă, cu ajutorul unui terapeut recreativ, ar putea descoperi forme de schi adaptat care să-i permită să petreacă din nou timp activ în munți.
„Ceea ce ne preocupă cu adevărat în reabilitare este capacitatea dumneavoastră de a funcționa și de a desfășura activitățile pe care doriți să le faceți”, a explicat Richards.
Această abordare schimbă perspectiva asupra recuperării: succesul nu este măsurat doar printr-un scor medical, ci și prin cât de mult poate pacientul să-și recapete viața și independența.
Unul dintre cele mai importante lucruri care s-au schimbat în ultimele decenii este momentul în care începe reabilitarea.
În anii 2000, când Mazwi era studentă la medicină, recuperarea începea de multe ori după externarea pacientului.
Astăzi, în anumite situații, aceasta poate începe chiar a doua zi după AVC, dacă starea medicală este suficient de stabilă.
În prima săptămână, cunoscută drept perioada de reabilitare acută după AVC, exercițiile pot părea extrem de simple. Pacientul poate fi ajutat să se așeze în pat, să se spele pe față sau să se spele pe dinți.
Pot fi recomandate și exerciții de întindere pentru menținerea flexibilității unui braț.
Chiar dacă aceste activități par banale, ele reprezintă pași importanți către recâștigarea independenței.
În această etapă, pacientul și familia trebuie să înțeleagă și ce consecințe a produs AVC-ul, dar și ce posibilități de recuperare există.
Recuperarea nu are loc doar în mușchi și în creier. Are loc și emoțional.
Timp de ani de zile, sănătatea mintală a fost mult mai puțin discutată în cadrul reabilitării post-AVC. Noul ghid acordă însă o atenție mai mare depresiei și anxietății.
După un AVC, o persoană poate trece printr-un adevărat proces de doliu pentru viața pe care o avea înainte.
„Este foarte natural ca o persoană care a suferit un accident vascular cerebral să sufere de depresie”, a spus Richards.
Pacientul a trecut printr-o criză majoră și poate descoperi că anumite lucruri pe care le făcea fără să se gândească au devenit dificile sau imposibile.
Problema este că depresia și anxietatea pot crea un cerc vicios. Un pacient care se simte copleșit poate avea mai puțină motivație să participe la exercițiile de recuperare, ceea ce poate îngreuna progresul.
Iar efectele nu se limitează la pacient.
„Accidentul vascular cerebral nu afectează doar persoana în cauză. Afectează întreaga familie din care face parte”, a subliniat Richards.
Specialiștii au la dispoziție mai multe modalități de intervenție, însă cercetătorii spun că este nevoie de mai multe studii pentru a înțelege exact care sunt cele mai eficiente metode de evaluare și tratare a depresiei și anxietății după AVC.
Somnul poate părea un detaliu secundar în comparație cu mersul sau vorbirea. În realitate, el este esențial pentru recuperarea creierului.
Supraviețuitorii unui AVC pot dezvolta diverse probleme de somn, de la insomnie până la apnee obstructivă în somn, somnolență excesivă în timpul zilei sau sindromul picioarelor neliniștite.
„Poate varia de la insomnia clasică la apneea de somn sau la diagnostice precum somnolența diurnă excesivă și sindromul picioarelor neliniștite”, a explicat Mazwi.
Un somn de proastă calitate poate afecta gândirea și memoria, poate modifica dispoziția și poate reduce dorința pacientului de a participa la terapie.
Mai mult, somnul este important pentru învățare și consolidarea noilor conexiuni neuronale.
Dacă, de exemplu, pacientul exersează dimineața un anumit tip de mișcare sau o abilitate în cadrul terapiei, creierul continuă să lucreze asupra informației și în timpul nopții, consolidând conexiunile implicate în procesul de învățare.
De aceea, primul pas este identificarea tulburărilor de somn. Problema este că pacienții nu își dau întotdeauna seama că somnul lor a fost afectat.
Un AVC poate afecta și funcțiile cognitive, iar recuperarea acestora necesită o abordare adaptată fiecărui pacient.
Reabilitarea cognitivă poate viza atenția, memoria, rezolvarea problemelor și procesarea informațiilor.
Exercițiile pot fi legate chiar de activitățile pe care persoana dorește să le reia.
De exemplu, un poștaș care trebuie să-și organizeze foarte bine activitatea ar putea primi sarcini care îi solicită atenția la detalii. Un exercițiu poate fi sortarea medicamentelor pentru o săptămână într-o cutie specială.
În cazul unei persoane care lucrează ca contabil și dorește să se întoarcă la serviciu, exercițiile online de matematică și rezolvare a problemelor pot deveni parte din recuperare.
Tehnologia are un rol tot mai important în acest domeniu, în special atunci când este conectată de o sarcină concretă și de un obiectiv relevant pentru pacient.
Uneori, însă, soluția nu este să „repari” complet memoria, ci să-i oferi creierului o strategie alternativă.
O persoană cu probleme de memorie poate fi învățată, de exemplu, să folosească liste pe telefon pentru a nu uita activitățile importante.
Reabilitarea nu se termină la sala de terapie.
Activitatea fizică și alimentația sănătoasă sunt componente importante ale recuperării și ale reducerii riscului unui nou AVC.
Activitatea fizică poate contribui la scăderea riscului unui alt accident vascular cerebral, iar unele cercetări sugerează că exercițiile aerobice pot avea beneficii și pentru funcțiile cognitive.
La începutul recuperării există însă și un alt risc: malnutriția.
Pacienții care au dificultăți la înghițire pot să nu reușească să consume suficientă hrană și lichide. De aceea, echipa de recuperare poate include un dietetician care să evalueze necesitățile nutriționale și să ajute la adaptarea alimentației.
Astfel, recuperarea poate deveni și momentul în care pacientul își construiește obiceiuri noi, menite să-i susțină starea de sănătate și să reducă factorii care ar putea favoriza un nou AVC.
Una dintre cele mai importante descoperiri ale neuroreabilitării este legată de plasticitatea creierului – capacitatea acestuia de a se reorganiza și adapta.
Richards atrage atenția că prima lună după AVC este o perioadă deosebit de importantă, deoarece în creier sunt activate mecanisme biologice care cresc plasticitatea neuronală.
Recuperarea motorie este, în general, cea mai intensă în primele trei luni. Însă asta nu înseamnă că după această perioadă ușa recuperării se închide.
Progresele legate de limbaj și funcțiile cognitive pot continua mult mai mult timp.
Iar cercetările din ultimul deceniu au schimbat fundamental modul în care specialiștii privesc recuperarea după AVC.
Creierul adult este mai flexibil decât se credea odată, iar acest lucru înseamnă că potențialul de recuperare nu are o dată fixă de expirare.
Cu alte cuvinte, faptul că au trecut ani de la AVC nu înseamnă automat că nu mai există loc pentru îmbunătățiri.
Recuperarea după un AVC este, de regulă, un efort de echipă.
În funcție de nevoile pacientului, pot fi implicați neurologi, asistenți medicali, terapeuți ocupaționali, logopezi, psihologi, terapeuți fizici, specialiști în activități recreative, dieteticieni și alți profesioniști.
Pentru pacient și familie, această echipă reprezintă și o importantă sursă de informații.
„Recomandarea mea numărul 1 pentru pacienți, atunci când încep această călătorie a reabilitării și recuperării după un accident vascular cerebral, este să-și amintească că au o întreagă echipă în spatele lor”, a spus Mazwi.
De aceea, întrebările pacientului și ale îngrijitorilor sunt importante. Recuperarea nu trebuie privită ca o serie de instrucțiuni pe care pacientul le primește și apoi le urmează singur acasă.
Este un proces de colaborare, în care obiectivele trebuie adaptate persoanei, posibilităților sale și vieții pe care dorește să o reconstruiască.
Poate că cea mai importantă schimbare în modul în care este privită recuperarea după AVC este aceea că obiectivul nu trebuie să fie întotdeauna întoarcerea perfectă la viața de dinainte.
Uneori, recuperarea înseamnă să înveți din nou să mergi. Alteori, să poți vorbi cu familia, să-ți pregătești singur masa, să revii la serviciu, să folosești telefonul pentru a-ți organiza ziua sau să găsești o activitate care îți aduce din nou bucurie.
„Și asta înseamnă, de fapt, recuperarea după un accident vascular cerebral, pășirea într-o viață nouă și mersul mai departe cu un scop și o perspectivă sănătoasă”, a spus Mazwi.
Iar mesajul specialiștilor este unul care poate schimba perspectiva unui pacient și a familiei sale: recuperarea poate fi lentă, dificilă și uneori imprevizibilă, dar creierul are o capacitate de adaptare mai mare decât s-a crezut mult timp.
În lumea neuroreabilitării, spune Mazwi, există „multe promisiuni”. Iar una dintre cele mai importante lecții este că, după un AVC, drumul recuperării nu se încheie neapărat atunci când pacientul părăsește spitalul și nici după primele luni.
