Cel mai rău lucru pe care îl faci când te trezești. Îți macină sănătatea
Acesta este cel mai rău lucru pe care îl faci imediat ce te trezești și îți macină sănătatea.
Studiul, publicat ieri în revista Stroke a Asociației Americane a Inimii (link direct studiu), a arătat că persoanele care au consumat patru până la cinci alune pe zi prezintă un risc cu 20% mai mic de a avea un accident vascular cerebral legat de cheaguri de sânge și un risc cu 16% mai mic de a avea orice tip de accident vascular cerebral.
Analiza a determinat, de asemenea, și faptul că persoanele care consumă arahide au avut un risc cu 13% mai mic de boli cardiovasculare, care includ atât accidentele vasculare cerebrale, cât și bolile de inimă. Interesant e că rezultatele au fost aceleași aatât la femei, cât și la bărbați.
„Obiceiul de a mânca alune și nuci nu este încă extins în țările asiatice. Cu toate acestea, adăugarea chiar și a unei cantități mici de arahide la dietă poate fi o abordare simplă, dar eficientă, pentru a ajuta la reducerea riscului de boli cardiovasculare”, a explicat autorul principal al studiului, Satoyo Ikehara, într-un comunicat de presă. Ikehara este profesor asociat de sănătate publică în cadrul departamentului de medicină socială de la Școala de Medicină a Universității Suita, Osaka, Japonia.
Cercetătorul a explicat efectul prin faptul că arahidele sunt bogate în substanțe nutritive sănătoase pentru inimă, cum ar fi „acizi grași mononesaturați, acizi grași polinesaturați, minerale, vitamine și fibre dietetice, care toate ajută la scăderea riscului de boli cardiovasculare prin reducerea factorilor de risc, inclusiv a tensiunii arteriale ridicate, a nivelului ridicat de colesterol rău LDL în sânge și a inflamației cronice”.
Acesta nu este primul, studiu de acest gen. Cercetătorii din SUA au arătat că arahidele îmbunătățesc sănătate cardiovasculară și la adulții americani care le consumă.
În studiul japonez, însă, cercetătorii au analizat chestionare alimentare de la 74.793 de subiecți, bărbați și femei asiatice, cu vârste cuprinse între 45 și 74 de ani, care s-au înscris la Studiul prospectiv al Centrului de Sănătate Publică din Japonia. Grupul a fost urmărit pentru o perioadă medie de 15 ani. Cercetătorii au examinat legătura dintre câte alune au consumat sujbiecții și riscul lor de a avea mai multe tipuri de evenimente cardiovasculare.
Acestea au inclus două tipuri de accidente vasculare cerebrale: ischemic, provocat de formarea cheagurilor de sânge, care reprezintă 87% din toate AVC-urile, și hemoragic, cauzat de vasele slăbite care se rup și sângerează invadează creierul. De asemenea, au analizat legătura dintre consumul de alune și dezvoltarea bolii cardiace ischemice, care apare atunci când arterele care duc la inimă sunt prea înguste.
Asociația Americană a Inimii recomandă să consumați a cinci porții - adică aproximativ 10 linguri - de alune sau nuci nesărate pe săptămână. În afară de arahide, alte opțiuni sănătoase de nuci includ caju, alune de pădure, sâmburi de migdale și nuci macadamia, toate neprăjite și nesărate.
Acesta este cel mai rău lucru pe care îl faci imediat ce te trezești și îți macină sănătatea.
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența.
Aceste trei lucruri îți afectează creierul, susțin medicii neurologi.
Amețelile frecvente ar putea fi un simptom al sindromului PoTS, asociat cu long-COVID.
Epuizarea poate persista până la un an după un accident vascular tranzitoriu, mai ales la persoanele cu anxietate sau depresie anterioară.
Acest obicei zilnic, imposibil de evitat, este un factor declanșator pentru AVC, iar cele mai expuse sunt femeile.
Alimentul simplu care îți calmează creierul. Previne degradarea neurologică.
Un simplu examen ocular ar putea deveni cheia diagnosticării bolii Parkinson înainte de apariția simptomelor motorii.
Obiceiul sănătos care dublează riscul de demență. Persoanele care au o anumită vârstă sunt cele mai expuse.
Riscul uriaș cu care se confruntă cardiacii. Boala fără vindecare pe care o pot dezvola.
Noi descoperiri privind riscul de Parkinson prin pierderea auzului. Cu fiecare 10 decibeli pierduți, riscul de Parkinson crește cu 57%
Când începe, de fapt, degradarea coloanei vertebrale. Vârsta de la care apare simptomatologia.
Un test rapid de 15 minute ar putea îmbunătăți șansele pacienților cu AVC de a evita leziunile cerebrale.
Alzheimerul nu distruge doar memoria, ci zdruncină întregul organism din interior, celulă cu celulă.
Acest lucru îți devastează creierul, iar dacă locuiești în zona ASTA, ești cel mai expus.
Lucrul care îți topește creierul fără să îți dai seama. Cea mai mare greșeală pe care o faci. Nimic nu te mai salvează.
Acest test simplu depistează demența cu mult timp înainte ca primele simptome să fie evidente.