Psihologii atrag atenția asupra unei posibile explicații: dezorientarea topografică de dezvoltare (DTD), o afecțiune puțin cunoscută în care creierul nu reușește să construiască o hartă mentală a mediului.
Dezorientarea topografică de dezvoltare (DTD) este o condiție neurologică și cognitivă în care persoanele afectate nu pot forma sau utiliza eficient o reprezentare mentală a spațiului înconjurător. Practic, creierul nu integrează informațiile geografice într-o „hartă internă” stabilă.
Cercetările realizate la nivel european, inclusiv în cadrul Leiden University, arată că aceste persoane pot avea dificultăți chiar și în locuri în care au locuit ani de zile.
„Chiar dacă locuiesc pe aceeași stradă de 30 de ani, nu vor putea spune cum arată strada odată ce au trecut de colț”, explică neuropsihologul Ineke van der Ham.
Interesant este că fenomenul este studiat chiar în medii aparent haotice, precum festivalurile. Evenimente mari precum Lowlands oferă cercetătorilor un context unic: spații vaste, aglomerație, zgomot, repere vizuale multiple și oameni aflați în mișcare constantă.
„Lowlands este locul ideal pentru a studia rătăcirea”, explică cercetătorii implicați în proiecte de neuropsihologie.
În acest mediu, participanții sunt testați în situații reale: cât de repede găsesc toaletele, dacă reușesc să ajungă la corturi sau la scene și cum se orientează fără ajutorul telefoanelor mobile.
În mod normal, creierul uman combină repere vizuale, memorie spațială și experiențe anterioare pentru a construi o hartă internă a mediului. La persoanele cu DTD, acest proces pare alterat.
În locul unei hărți mentale, acestea se bazează pe repere punctuale: magazine, obiecte colorate, clădiri sau semne specifice.
„Știu că trebuie să vireze la stânga la un anumit magazin sau la dreapta lângă niște flori albastre. Dar dacă acel reper dispare, se pot pierde ușor”, explică specialiștii.
Deși puțin cunoscută publicului larg, DTD nu este rară. Estimările sugerează că între 3% și 8% din populație ar putea prezenta această formă de dezorientare.
Problema este că mulți oameni nu știu că există o explicație medicală sau psihologică pentru dificultățile lor de orientare, atribuindu-le lipsa de atenție sau „memorie slabă”.
„Mulți se rușinează că se rătăcesc, dar acest lucru nu are nicio legătură cu inteligența”, subliniază cercetătorii.
Psihologii descriu două strategii principale de orientare:
Problema apare atunci când una dintre aceste strategii nu funcționează eficient, iar persoana depinde excesiv de repere externe.
Studiul orientării în medii reale este dificil în laborator. De aceea, cercetătorii aleg spații complexe, precum festivalurile, unde pot observa comportamentul natural al oamenilor.
„Un festival este un mediu perfect de testare: mare, necunoscut și plin de oameni. Nu putem reproduce aceste condiții într-un laborator”, explică specialiștii.
Experții recomandă câteva strategii simple pentru a reduce riscul de a te rătăci:
Un sfat important este evitarea dependenței totale de aplicațiile GPS.
„Provocați-vă creierul și încercați să vă orientați din memorie. Utilizarea excesivă a aplicațiilor de navigare poate slăbi abilitatea naturală de orientare”, avertizează cercetătorii.
Deși pierderea orientării este normală în anumite contexte, repetarea frecventă a acestei experiențe, inclusiv în locuri familiare, poate indica o particularitate cognitivă reală.
Înțelegerea dezorientării topografice de dezvoltare deschide o nouă perspectivă asupra modului în care creierul uman construiește realitatea spațială și de ce unii dintre noi trăiesc lumea ca pe un labirint fără hartă.
