Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme
Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme neurologice.
Cercetătorii de la Divizia Medicală a Universității Texas (UTMB) din Galveston au reușit să reducă dramatic durerea pacienților cu fibromialgie, cu medicamente care au vizat rezistența la insulină.
Această descoperire ar putea modifica dramatic modul în care durerea cronică poate fi diagnosticată și gestionată. Dr. Miguel Pappolla, profesor de neurologie la UTMB, a spus că, deși descoperirea este preliminară, aceasta poate duce la o schimbare revoluționară în ceea ce privește modul în care sunt tratate fibromialgia și formele asociate de durere cronică. Noua abordare are potențialul de a salva miliarde de dolari în sistemul de sănătate și de a reduce dependența multor oameni de opiacee pentru gestionarea durerii.
Cercetătorii de la UTMB, împreună cu colaboratori din alte centre medicale și universitare din SUA, inclusiv Institutul Național american de Sănătate, au fost capabili pentru prima dată să separe pacienții cu fibromialgie de indivizii normali folosind un test de sânge obișnuit pentru rezistența la insulină sau pre-diabet. Ei au tratat apoi pacienții cu fibromialgie cu un medicament care vizează rezistența la insulină, ceea ce le-a redus dramatic nivelurile de durere. Studiul a fost publicat, pe 6 mai, în revista PlosOne.
Fibromialgia este una dintre cele mai frecvente afecțiuni care provoacă dureri cronice și dizabilități. Impactul economic global al fibromialgiei este enorm - numai în SUA, costurile asociate de îngrijire a sănătății sunt de aproximativ 100 de miliarde de dolari în fiecare an. În ciuda cercetărilor aprofundate, cauza fibromialgiei este necunoscută, deci nu există metode de diagnostic specifice sau terapii pentru această afecțiune, altele decât medicamente care reduc durerea.
„Studiile anterioare au descoperit că rezistența la insulină provoacă disfuncții în vasele mici de sânge din creier. Deoarece această problemă este prezentă și în fibromialgie, am investigat dacă rezistența la insulină este piesa lipsă în această afecțiune", a spus Pappolla.
„Am arătat că cei mai mulți - dacă nu toți – pacienții cu fibromialgie pot fi identificați prin nivelurile lor de A1c (hemoglobina glicozilată - HbA1c, n.r.), care reflectă nivelurile medii de zahăr din sânge în ultimele două până la trei luni.Pre-diabeticii cu valori ușor ridicate ale A1c prezintă un risc mai mare de a dezvolta durere centrală (creier), o amprentă a fibromialgiei și a altor tulburări de durere cronică", a continuat el.
Cercetătorii au identificat pacienții care au fost direcționați către clinici pentru tratarea durerii care urmează să fie tratați pentru dureri musculare / țesut conjunctiv. Toți pacienții care îndeplinesc criteriile pentru fibromialgie au fost separați în grupuri mai mici, în funcție de vârstă. În comparație cu valorile corespunzătoare vârstei, valorile A1c ale pacienților cu fibromialgie au fost semnificativ mai mari.
„Având în vedere cercetarea vastă a fibromialgiei, am fost nedumeriți că studiile anterioare au trecut cu vederea aceasta legătură simplă", a arătat Pappolla. „Principalul motiv pentru această supraveghere este că aproximativ jumătate dintre pacienții cu fibromialgie au valori A1c încadrate, de regulă, în intervalul normal. Cu toate acestea, acesta este primul studiu care analizează aceste niveluri normalizate în fncție de vârsta persoanei, deoarece nivelurile optime de A1c variază de-a lungul vieții. Ajustarea pentru vârstă a pacienților a fost critică în evidențierea diferențelor dintre pacienți și subiecți de control”.
Pentru pacienții cu fibromialgie, metformina, un medicament dezvoltat pentru combaterea rezistenței la insulină, a fost adăugat la medicamentele curente. Ei au prezentat reduceri dramatice ale nivelului durerii.
Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme neurologice.
Acestea sunt cele 5 semne banale ale tumorilor cerebrale. Dacă simți ASTA, ești în mare pericol.
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
Obiceiul relaxant care poate provoca AVC. Ce să nu mai faci niciodată.
Riscul uriaș cu care se confruntă cardiacii. Boala fără vindecare pe care o pot dezvola.
Boala Alzheimer este legată de creier. Acum, medicii vin cu o nouă ipoteză care schimbă tot ce se știa despre boala care macină creierul.
Acest semn banal îți arată dacă vei face demență. Dacă vezi ASTA, creierul tău este afectat.
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
Băuturile care îți condamnă creierul la demență. Au efect pe termen lung.
Ce se întâmplă în creier când îți amintești de ceva. Detaliul major pe care nu ți l-a spus nimeni.
Acești 10 factori cresc riscul de AVC și contribuie la gravitatea acestuia.
Noi descoperiri privind riscul de Parkinson prin pierderea auzului. Cu fiecare 10 decibeli pierduți, riscul de Parkinson crește cu 57%
Semnul simplu care indică revenirea din comă. Ce se întâmplă în creierul pacienților. Care este semnalul cheie.
Creierul este afectat după pensionare. Ce trebuie să faci pentru a-ți păstra funcția cognitivă.
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.