Ceața mentală, o consecință pe termen lung a long COVID
COVID a generat complicații pe termen lung, iar efectele se văd și în prezent. Apar la 88% din persoanele care au avut COVID.
Începând din anul 2015, în programul pilot al acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut au fost incluse 10 spitale din România. Pentru că mai sunt și alte unități sanitare care vor intra în acest program, în luna ianuarie a anului 2019 se va încheia evaluarea acestora. 38 de spitale județene din întreaga țară vor putea derula programul acțiunii prioritare în tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut.
Criteriile de eligibilitate pentru unităţile care derulează AP-AVCA sunt publicate în noul proiect legislativ și cuprind printre altele serviciu de gardă de neurologie 7/7, 24/24, existenţa în permanenţă în unitatea de primiri urgenţe a spitalului sau, în unitățile sanitare cu paturi care nu au în structură UPU în Unitatea de AVC acute/secția de terapie intensivă/ secția de neurologie, după caz, a 1-2 paturi disponibile, cu dotarea necesară pentru monitorizare cardiovasculară care să fie utilizate de către medicul neurolog de gardă pentru iniţierea şi derularea terapiei de fibrinoliză cu rtPA administrat intravenos, specifice acestor cazuri; în unităţile medicale care asigură şi tratament endovascular, echipa formată din medic radiolog cu pregătire de neuradiologie intervențională și asistent medical va putea fi solicitată rapid 7/7, 24/24 şi va exista linie de gardă de neurochirurgie 7/7, 24/24.
În ceea ce privește personalul, centrele care vor să facă parte din program trebuie să aibă personal calificat: cel puţin 1 medic neurolog specialist/primar, 1 medic specialist/primar în imagistică prin CT cerebrală, o asistentă şi o infirmieră disponibile pe tot parcursul programului gărzii. Toate criteriile le găsiți aici
Ministerul Sănătății lucrează la elaborarea unui protocol terapeutic standardizat pentru tratamentul accidentului vascular cerebral acut. Protocolul se bazeaza pe ghidurile în vigoare și conține informații utile pentru organizarea traseului pacientului suspect de AVC, precum și procedura de selecție a pacienților eligibili pentru tratament intervențional acut.
COVID a generat complicații pe termen lung, iar efectele se văd și în prezent. Apar la 88% din persoanele care au avut COVID.
Aceste trei lucruri îți afectează creierul, susțin medicii neurologi.
Un semnal neobișnuit care ar putea indica o tumoră cerebrală. Testul simplu al bătăilor din palme.
Un test de sânge simplu ar putea prezice demența cu ani înainte de apariția simptomelor. Are o precizie de 90%.
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni.
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență.
Această boală îți fură 13 ani de viață. După diagnostic, speranța de viață scade considerabil.
Semnele unui anevrism cerebral care nu trebuie ignorate, avertizează un medic.
Cea mai banală infecție care îți devorează creierul. Duce la Alzheimer.