Un studiu recent publicat în revista Neurology arată că un semn banal la locul de muncă poate anunța demența precoce cu până la 15 ani înainte de diagnostic.
Persoanele diagnosticate cu demență cu debut precoce au înregistrat o scădere măsurabilă a productivității la locul de muncă cu mult timp înainte de a primi un diagnostic oficial. În unele cazuri, primele semne au apărut chiar și cu 15 ani înainte. Acestea sunt concluziile unui studiu recent efectuat în Finlanda pe un eșantion de aproape 800 de pacienți.
Cercetarea a fost publicată în Neurology, revista medicală a Academiei Americane de Neurologie. Datele arată că pierderile de venituri legate de această afecțiune au crescut constant în anii dinaintea diagnosticului. Suma totală a ajuns la o medie de 74.577 de euro (aproximativ 86.000 de dolari) pentru fiecare persoană pe parcursul studiului.
Demența cu debut precoce se referă la orice formă de demență diagnosticată la o persoană cu vârsta sub 65 de ani. Aceasta a fost și definiția de la care au pornit autorii cercetării.
"Acest studiu este semnificativ deoarece confirmă ceea ce mulți specialiști în demență au observat deja în practica clinic. Declinul cognitiv are loc, cel mai probabil, cu mulți ani înainte de primirea unui diagnostic oficial. Primul semn al acestei degradări poate fi o scădere vizibilă a performanței la locul de muncă, mai ales în cazul celor cu demență precoce care încă profesau.
Cercetarea arată cât de important este să recunoaștem din timp eventualele probleme. Dacă o persoană care funcționa excelent începe să aibă dificultăți constante la planificare, gestionarea sarcinilor, luarea deciziilor sau adaptarea la activități noi, un consult medical este pasul corect.
Nu trebuie să punem aceste schimbări doar pe seama bătrâneții sau pe seama stresului de la serviciu, mai ales dacă le observați și cei din jur", a declarat pentru Newsweek dr. Edmundo Rodriguez-Frias, colaborator medical la centrul de recuperare Full of Life din New Jersey.
Echipa de cercetare a analizat evoluția a 793 de persoane diagnosticate cu demență cu debut precoce în două spitale din Finlanda. Monitorizarea s-a desfășurat pe o perioadă de 12 ani. Fiecare pacient a fost asociat cu un grup de control format din 10 persoane fără demență, de aceeași vârstă și sex. În total, grupul de comparație a numărat 7.926 de persoane.
Printre pacienții cu demență, structura afecțiunilor a arătat astfel:
Cercetătorii au analizat registrele fiscale naționale și au comparat veniturile obținute de cele două grupuri. De asemenea, au extras din registrele naționale date despre nivelul de educație și alte afecțiuni medicale. Ei au ajustat analiza în funcție de acești factori pentru a izola efectul direct al demenței asupra veniturilor.
Momentele în care veniturile au început să scadă au variat considerabil în funcție de afecțiunea specifică.
Evoluția scăderii productivității depinde mult de forma specifică a afecțiunii. În cazul demenței frontotemporale, primele semne la locul de muncă își fac simțită prezența cel mai devreme, cu aproximativ 11 ani înainte de stabilirea diagnosticului. Pentru pacienții afectați de boala Alzheimer, scăderea veniturilor devine vizibilă cu 6 ani înainte ca medicii să pună un diagnostic clar.
Pe de altă parte, în cazul alfa-sinucleinopatiilor, pierderile de productivitate apar mult mai târziu, suprapunându-se practic cu perioada în care este confirmată boala. Excepția o constituie celelalte forme de demență, precum cele vasculare sau mixte, unde scăderile rămân constant ridicate pe întreaga durată analizată de cercetători.
"Studiul nostru arată că pierderea de productivitate a fost surprinzător de mare. Ea a ajuns la o medie de aproximativ 12.000 de euro, adică 13.800 de dolari, pe an pentru fiecare persoană, iar scăderile au început cu până la 15 ani înainte de diagnostic.
Aceste rezultate se pot explica parțial prin întârzierile în stabilirea diagnosticului, lucru care prelungește perioada în care simptomele trec neobservate. Totodată, datele subliniază impactul socio-economic grav și de lungă durată al demenței cu debut precoce", a explicat autorul studiului, Eino Solje, de la Universitatea din Finlanda de Est.
Studiul a analizat date istorice existente și nu a urmărit pacienții în timp real. Din acest motiv, lucrarea nu demonstrează o relație directă de cauză și efect între demență și scăderea venitului, ci doar o legătură clară între cele două.
Eino Solje a precizat că studiile viitoare trebuie să includă teste neuropsihologice. Doar așa se pot urmări schimbările cognitive în timp. În plus, este nevoie de intervenții noi pentru a preveni sau încetini scăderea productivității la persoanele expuse acestui risc.
"Pentru medicii geriatri, un diagnostic timpuriu le oferă pacienților și familiilor mai mult timp de pregătire. Astfel pot fi eliminați factorii care agravează simptomele cognitive și se poate optimiza controlul riscurilor cardiovasculare. De asemenea, pacienții pot explora opțiuni noi de tratament și pot accesa servicii de suport adecvate.
Cercetările viitoare ar trebui să combine analiza comportamentului la locul de muncă cu evaluări cognitive și biomarkeri. Obiectivul este identificarea modificărilor funcționale clare. În acest fel, angajații afectați pot beneficia de evaluări inițiale rapide, fără să declanșăm anxietate inutilă sau diagnostice exagerate", a adăugat dr. Rodriguez-Frias.
