De ce pierdem echilibrul odată cu vârsta? Greșeala pe care o face creierul.
Contrar așteptărilor, un efort mai mare din partea creierului și a mușchilor nu garantează un echilibru mai bun. Un studiu recent realizat de echipa condusă de Lena Ting, de la Universitatea Emory, dezvăluie un paradox surprinzător: persoanele care depun un efort conștient mai mare pentru a-și menține stabilitatea au, de fapt, un control mai slab asupra propriului corp.
Cercetările anterioare au stabilit că adulții tineri reacționează în două etape atunci când își pierd stabilitatea. Prima etapă este un răspuns rapid și automat, coordonat de trunchiul cerebral. A doua etapă implică o activitate cerebrală și musculară intensă, dar aceasta apare doar atunci când provocarea este una majoră.
În cazul vârstnicilor și al persoanelor care suferă de boala Parkinson, acest mecanism se schimbă radical. Studiul publicat în revista eNeuro arată că aceste grupuri generează semnale cerebrale puternice și o activitate musculară ridicată chiar și la perturbări minore ale echilibrului.
O descoperire cheie a cercetătorilor vizează modul în care mușchii lucrează în opoziție. Atunci când un vârstnic încearcă să se stabilizeze, mușchii antagoniști (cei care execută mișcarea opusă) se contractă simultan.
Această activare concomitentă produce o rigiditate corporală care împiedică mișcările fluide. În loc să ajute la redresare, această tensiune musculară suplimentară blochează capacitatea corpului de a răspunde eficient, ceea ce crește riscul unei căderi accidentale.
Lena Ting explică faptul că recuperarea echilibrului necesită mai multă energie și un angajament mental sporit la populațiile în vârstă. Totuși, această activitate cerebrală intensă este un indicator al fragilității, nu al forței. Cu cât creierul depune mai mult efort pentru a menține postura, cu atât capacitatea de redresare robustă scade. Practic, resursele cognitive sunt consumate rapid, lăsând puțin loc pentru reacții adaptative rapide.
Această descoperire deschide calea către noi metode de diagnostic în clinicile de specialitate. Cercetătorii propun utilizarea răspunsului muscular ca indicator direct al activității cerebrale. Prin simpla testare a reacției la o dezechilibrare controlată, medicii pot identifica persoanele predispuse la accidente.
Dacă această metodă primește validare clinică pe scară largă, ea va permite detectarea precoce a problemelor de mobilitate. Astfel, pacienții pot beneficia de programe de exerciții și antrenamente țintite înainte ca o primă cădere să aibă loc.
