De ce nu poți plânge. Motivele medicale și emoționale care nu lasă lacrimile să curgă
Îți vine uneori să plângi, dar nu poți? Ei bine, există cauze medicale și emoționale ale incapacității de a plânge.
Dezinfectantul pentru mâini pe bază de alcool poate duce la orbire.
Cercetătorii francezi au analizat datele de la Centrul de control al otrăvurilor din țară și au descoperit că, în 2020, au existat de șapte ori mai multe cazuri de copii care au avut probleme de vedere din cauza pulverizării în ochi a dezinfectantului de mâini.
Potrivit datelor, numărul copiilor care s-au confruntat cu astfel de probleme din cauza dezinfectantului a fost de 232 în perioada 1 aprilie - 24 august 2020, în creștere, față de 33, din anul anterior.
Deși experții recomandă folosirea dezinfectantului pentru mâini cu 70% alcool pentru igienizarea mâinilor, aceștia avertizează că, în cazul copiilor, poate fi periculos, iar părinții ar trebui să îi supravegheze atent pe copii atunci când îl folosesc (vezi studiu AICI).
Cercetătorii indieni au analizat două cazuri specifice de dezinfectant pentru mâini care ajunge la ochiul unui copil.
„La ambii copii din raportul nostru de caz, nu au existat sechele pe termen lung, dar nu este greu de imaginat o situație în care îngrijirea este întârziată, crescând șansele de complicații pe termen lung ale corneei și ale suprafeței oculare”, spune echipa indiană.
„Copiii sunt expuși riscului de vătămare oculară severă și, eventual, chiar orbire din cauza expunerii accidentale la dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool.”, scriu oamenii de știință din grupul francez de cercetare PCC în studiul lor, publicat în JAMA Ophthalmology.
„Vă recomandăm ca cei mici să fie întotdeauna ajutați de un adult în timp ce utilizează un produs de dezinfectare a mâinilor pe bază de alcool. Spălarea mâinilor cu apă și săpun ar trebui promovată ca o măsură preventivă mai sigură.”, a mai spus un specialist.
„În majoritatea locurilor publice, dezinfectantele pentru mâini sunt instalate la înălțimea taliei unui adult, dar la nivelul ochilor sau mai sus pentru un copil mic.”, au precizat medicii.
Echipa franceză afirmă că, în perioada de studiu, 97,8% din cazuri au fost de severitate nulă sau ușoară, copiii suferind de durere, furnicături sau hiperemie conjunctivală - o afecțiune în care vasele de sânge din ochi sunt dilatate și inflamate.
Doar șase cazuri de severitate moderată au fost raportate, spun cercetătorii.
Îți vine uneori să plângi, dar nu poți? Ei bine, există cauze medicale și emoționale ale incapacității de a plânge.
Două afecțiuni cu impact major pot provoca spargerea vaselor de sânge din ochi. Când e cazul să te alarmezi.
Ce se întâmplă dacă dormi cu ochii deschiși? Cauzele, simptomele și factorii de risc ai lagofthalmiei nocturne.
Adevărul surprinzător despre ochelarii de soare. E posibil să-ți pui vederea în pericol fără să realizezi.
Boala care îți poate afecta vederea fără să știi. Apare între 29 și 59 de ani.
Ochii pot indica 5 boli grave. Dacă ai acest semn, înseamnă că ai CANCER.
Această activitate profesională poate afecta ochii și provoca complicații semnificative.
Descoperă o serie de sfaturi și obiceiuri pentru îngrijirea ochilor alături de efectele privitului îndelungat în ecrane.
7 obiceiuri pe care le ai și înrăutățesc vederea. Ce recomandă experții pentru prevenirea bolilor oculare.
Conjunctivita - ce trebuie să știi despre această afecțiune oculară comună.