O variantă rară a genei EFEMP1 poate provoca o formă până acum necunoscută de degenerare retiniană, iar primele probleme pot apărea în întuneric, înainte ca leziunile să fie vizibile la examinarea obișnuită a ochiului.
Cercetătorii au identificat o nouă boală ereditară a retinei asociată variantei EFEMP1 p.Arg140Trp.
Primele simptome pot include dificultăți de vedere la amurg și în întuneric, în timp ce acuitatea vizuală poate rămâne normală.
Funcția fotoreceptorilor de tip bastonaș poate fi afectată înainte ca retina să prezinte modificări vizibile la examinarea clinică.
Aceeași genă poate provoca două boli retiniene foarte diferite, în funcție de varianta genetică implicată.
O echipă internațională de cercetători condusă de specialiști de la Spitalul Universitar și Universitatea din Bonn, împreună cu cercetători din Edinburgh, Basel și Pennsylvania, a identificat o formă necunoscută până acum de degenerare retiniană ereditară. Afecțiunea este asociată cu o variantă rară a genei EFEMP1, denumită p.Arg140Trp.
Studiul, publicat în JAMA Ophthalmology, arată că boala are un tipar neobișnuit: afectează în special retina periferică și fotoreceptorii de tip bastonaș, responsabili pentru vederea în condiții de lumină slabă. Mai mult, aceste celule pot începe să funcționeze defectuos înainte ca deteriorarea lor să fie evidentă structural.
Una dintre cele mai importante observații ale cercetătorilor este că boala poate începe „invizibil”, cel puțin la examinarea obișnuită a retinei.
Pacienții pot întâmpina dificultăți atunci când lumina scade sau când trebuie să vadă în întuneric. În timp, poate apărea și pierderea progresivă a vederii periferice.
În schimb, acuitatea vizuală centrală poate rămâne normală pentru o perioadă îndelungată. Macula, regiunea centrală a retinei responsabilă pentru vederea de înaltă rezoluție, este relativ bine conservată.
Acest lucru poate face ca afecțiunea să fie dificil de recunoscut în stadiile sale timpurii.
Cercetătorii au identificat la mai mulți purtători ai variantei genetice o problemă importantă: după expunerea la lumină, vederea mediată de bastonașe revenea mult mai lent decât în mod normal.
Cu alte cuvinte, fotoreceptorii aveau dificultăți în a-și recăpăta funcția în întuneric, chiar dacă retina părea încă intactă, iar pacientul putea avea o acuitate vizuală normală.
„Una dintre cele mai frapante descoperiri este că disfuncția retiniană precede în mod clar degenerarea structurală vizibilă”, explică Artur V. Cideciyan, coautor corespondent al studiului, de la Universitatea din Pennsylvania.
Potrivit cercetătorului, această anomalie a modului în care bastonașele se recuperează în întuneric poate deveni un marker funcțional al bolii, într-un moment în care fotoreceptorii nu au fost încă pierduți.
Descoperirea este importantă deoarece sugerează că, în anumite boli retiniene ereditare, funcția celulelor poate fi afectată cu mult înainte ca deteriorarea structurală să poată fi observată.
Pentru a caracteriza această afecțiune, cercetătorii au analizat persoane din trei familii fără legătură între ele, identificate în centre medicale și de cercetare din Edinburgh, Basel, Philadelphia, Praga și Bonn.
Toți pacienții studiați purtau aceeași variantă rară, EFEMP1 p.Arg140Trp.
Corelarea informațiilor genetice cu examinările oftalmologice și cu experimentele de laborator le-a permis cercetătorilor să stabilească faptul că nu era vorba despre o simplă variație genetică întâmplătoare, ci despre o variantă asociată unei boli retiniene distincte.
„Ceea ce a făcut posibilă această descoperire a fost reunirea unor observații care, luate izolat, ar fi putut fi ușor interpretate ca variații genetice întâmplătoare”, spune Chloe M. Stanton, coautoare principală de la Universitatea din Edinburgh.
Prin combinarea datelor provenite de la familii diferite, echipa a putut identifica un tipar clinic și genetic comun.
Experimentele de laborator au oferit și o posibilă explicație pentru apariția bolii.
Varianta p.Arg140Trp modifică proteina EFEMP1. În experimente, forma modificată a proteinei s-a acumulat neobișnuit în interiorul celulelor, a avut o tendință mai mare de a forma complexe moleculare anormale și a fost eliberată din celule mai puțin eficient.
Aceste modificări oferă indicii despre modul în care varianta genetică ar putea perturba funcționarea normală a celulelor retiniene.
Totuși, mecanismul complet prin care această modificare moleculară duce în special la afectarea retinei periferice și a bastonașelor necesită cercetări suplimentare.
Descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât EFEMP1 era deja cunoscută pentru o altă boală retiniană ereditară: distrofia retiniană de tip fagure de miere Doyne/Malattia Leventinese.
Însă aceasta este asociată cu o altă variantă genetică, EFEMP1 p.Arg345Trp.
Diferența dintre cele două variante este însoțită de un tipar al bolii aproape opus.
În Malattia Leventinese, afectarea este predominant centrală, în timp ce varianta p.Arg140Trp descrisă în noul studiu afectează în principal retina periferică, iar macula rămâne relativ protejată.
„Anterior, gena EFEMP1 era puternic asociată cu un fenotip retinian central foarte caracteristic. Acum demonstrăm că o altă variantă a aceleiași gene poate produce o boală fundamental diferită, cu un tipar al bolii practic opus”, afirmă Maximilian Pfau, coautor corespondent al studiului și cercetător la Spitalul Universitar din Bonn și Universitatea din Bonn.
Pe măsură ce boala evoluează, modificările retiniene pot prezenta asemănări cu alte afecțiuni oculare ereditare rare.
Cercetătorii menționează similitudini, în special în stadiile avansate, cu atrofia girată, coroideremia, atrofia maculară extinsă cu pseudodrusene și atrofia geografică difuză-picurătoare.
Acest lucru ridică o posibilitate importantă: unele cazuri diagnosticate în prezent ca boli retiniene rare, dar fără o cauză genetică identificată, ar putea fi asociate de fapt cu varianta EFEMP1 p.Arg140Trp.
Identificarea cauzei genetice ar putea contribui astfel la o clasificare mai precisă a acestor afecțiuni și, pe viitor, la identificarea persoanelor care ar putea beneficia de abordări terapeutice specifice.
Cercetătorii subliniază însă că rezultatele trebuie interpretate în contextul dimensiunii reduse a studiului. Au fost analizate doar trei familii fără legătură între ele, astfel că nu se cunosc încă pe deplin frecvența bolii în populație, toate manifestările posibile sau evoluția sa naturală.
Vor fi necesare studii mai mari pentru a determina cât de frecventă este afecțiunea, cum evoluează pe termen lung și dacă există strategii terapeutice care ar putea preveni sau încetini deteriorarea fotoreceptorilor.
Descoperirea demonstrează însă un principiu important în bolile genetice ale retinei: două variante diferite ale aceleiași gene pot produce boli foarte diferite, iar testele funcționale pot identifica uneori problemele retiniene înainte ca acestea să devină evidente la examinarea structurală a ochiului.
Chloe M. Stanton et al., Extending the Disease Spectrum Due to Heterozygous Variants in EFEMP1, JAMA Ophthalmology, 2026. DOI: 10.1001/jamaophthalmol.2026.3828.
Acestea sunt cele mai frecvente urgențe oftalmologice care îi trimit pe pacienți la spital.
Îți vine uneori să plângi, dar nu poți? Ei bine, există cauze medicale și emoționale ale incapacității de a plânge.
Un studiu australian a descoperit o legătură între grosimea retinei şi mai multe boli comune.
Acesta este un efect negativ major pe care hipertensiunea arterială îl are. Face ravagii în organism.
Câștigătoarea premiului Oscar Judi Dench spune că ar putea renunța la carieră, după 60 de ani de activitate.
Află mai multe despre cele mai frecvente afecțiuni oculare legate de vârstă și modul în care să le gestionezi.
Vederea încețoșată, adesea cauzată de uscăciunea ochilor, alergii sau oboseala ecranului, poate fi ameliorată prin mai multe modalități.
Care sunt cauzele spasmelor pleoapelor și de câte tipuri sunt.
