Uneori, în spatele impulsului de a mânca fără oprire se pot ascunde emoții greu de gestionat, nesiguranțe sau presiunea de a fi perfect. Nutriționista Mihaela Bilic explică 10 situații care ne pot influența relația cu mâncarea.
Mâncatul compulsiv poate fi asociat cu stări emoționale, nesiguranță și nevoia de alinare, nu doar cu foamea.
Presiunea de a avea un corp perfect și curele de slăbire repetate pot complica relația cu mâncarea.
Anxietatea, plictiseala, furia sau dificultatea de a exprima emoțiile pot contribui la mâncatul emoțional.
Episoadele repetate de pierdere a controlului asupra mâncatului nu trebuie ignorate sau tratate cu rușine, ci pot necesita ajutor specializat.
Se întâmplă să deschidem frigiderul după o zi grea, să căutăm ceva dulce atunci când suntem triști sau să continuăm să mâncăm chiar dacă simțim că ne-am săturat. De multe ori, primul impuls este să ne învinovățim pentru lipsa de voință. Însă relația cu mâncarea poate fi mai complicată decât pare la prima vedere.
Într-o postare pe Facebook, Mihaela Bilic atrage atenția asupra legăturii dintre comportamentul alimentar și viața emoțională. Potrivit explicațiilor sale, anumite experiențe personale, așteptările sociale și felul în care ne raportăm la propriile nevoi pot influența modul în care mâncăm.
„Ați avut măcar o dată în viață un episod bulimic, de mâncat compulsiv, fără să conteze ce și cât? Ei bine, aflați că e un lucru normal, nu sunteți bolnavi. Iar acest tip de comportament aduce la lumină aspecte legate de sfera psihologică, nu de nutriție!”, scrie Mihaela Bilic pe Facebook.
Totuși, este importantă o distincție: un episod izolat de mâncat în exces nu înseamnă automat că o persoană are bulimie sau o tulburare de alimentație. Episoadele repetate în care apare senzația de pierdere a controlului merită însă atenție.
Mihaela Bilic enumeră 10 situații pe care le asociază cu o relație dificilă cu mâncarea. De la experiențele din copilărie până la presiunea de a arăta într-un anumit fel, explicațiile sale pun accentul pe factorii emoționali și pe așteptările pe care le avem de la noi înșine.
În interpretarea Mihaelei Bilic, femeile pot ajunge să aibă o relație cu mâncarea în care nevoile afective cântăresc mult, dincolo de simpla satisfacere a foamei.
„Să fii femeie- e un argument suficient în construirea unei relații complexe cu mâncarea, care implică nu doar nevoi nutritive, ci mai ales afective”, afirmă aceasta.
Experiențele timpurii pot influența felul în care ne percepem valoarea personală și relațiile cu ceilalți. Mihaela Bilic vorbește despre atașamentul nesigur și despre teama că nu suntem suficient de buni pentru a fi iubiți.
„Un atașament nesigur, anxios construit în copilărie, conform căruia ești iubit doar dacă meriți. Frica că nu ești suficient de bun duce la mâncat compulsiv”, scrie nutriționista.
Preocuparea excesivă pentru aspectul fizic, lipsa încrederii în sine și curele de slăbire repetate sunt alte elemente menționate în postare. La acestea se pot adăuga experiențele sentimentale dureroase și teama de abandon.
Mihaela Bilic descrie această perioadă drept una în care dezvoltarea emoțională poate fi afectată, iar imaginea corporală ajunge să ocupe un loc prea important în viața unei persoane.
Standardele de frumusețe promovate în societate pot transforma aspectul fizic într-o sursă permanentă de nemulțumire. Atunci când slăbiciunea extremă este idealizată, iar abținerea de la mâncare este privită ca o dovadă de disciplină, relația cu alimentația poate deveni tot mai tensionată.
„Alt motiv? Să trăiești în secolul XXI, când aspectul fizic și silueta la limita anorexiei sunt puse pe un piedestal, iar abținerea este o virtute. Să fii slab când ești înconjurat de mâncare, asta provocare!”, notează Mihaela Bilic.
Nu orice poftă de mâncare este o problemă. Totuși, atunci când cineva încearcă să își controleze permanent apetitul prin restricții și reguli foarte stricte, relația cu mâncarea poate deveni o sursă de conflict.
Mihaela Bilic subliniază că impulsurile alimentare nu pot fi pur și simplu eliminate prin voință, ci trebuie înțelese și gestionate.
„Să fii un om normal, adică gurmand, mâncăcios, pofticios, predispune la bulimie. Aceste porniri instinctive nu pot fi interzise și controlate prin voință, cel mult le putem disciplina, pondera, accepta…”, explică aceasta.
O altă situație descrisă este tendința de a face mereu ceea ce așteaptă ceilalți, chiar și atunci când acest lucru intră în conflict cu propriile dorințe.
Dependența de aprobarea celor din jur și dificultatea de a lua decizii în acord cu propriile sentimente pot deveni surse de tensiune emoțională. În acest context, mâncarea poate ajunge să ofere o satisfacție imediată, atunci când alte nevoi rămân neîmplinite.
Relația ideală, familia fără probleme, cariera de succes și silueta perfectă sunt obiective care pot părea dezirabile, dar devin apăsătoare atunci când sunt transformate în condiții obligatorii pentru fericire.
Mihaela Bilic atrage atenția asupra imaginilor și modelelor de reușită promovate în mass-media, care pot alimenta comparațiile și sentimentul că nu facem niciodată suficient.
„Goana după iluzii și falsele rețete de reușită în viață din mass media. E periculos și nesănătos să fim într-o căutare continuă a relației perfecte, familiei perfecte, carierei perfecte, siluetei perfecte… când eșuăm, mâncăm!”, scrie aceasta.
Mesajul potrivit căruia orice obiectiv poate fi atins dacă îți dorești suficient de mult poate părea încurajator. Însă, dus la extrem, poate crea presiunea de a controla fiecare aspect al vieții, inclusiv propriul corp.
Atunci când rezultatele nu corespund așteptărilor, apare riscul frustrării și al nemulțumirii permanente. În postarea sa, Mihaela Bilic asociază această mentalitate cu dificultatea de a accepta limitele și realitatea de zi cu zi.
Un alt motiv invocat este tendința de a pune rațiunea pe primul loc și de a ignora senzațiile fizice, emoțiile și nevoile personale.
„Greșeala de a trăi rațional, prin prisma gândurilor și a minții, ingnorând corpul, cu multitudinea lui de senzații, emoții și nevoi. Un corp care nu simte va căuta satisfacția în mâncare”, afirmă Mihaela Bilic.
Ideea evidențiază importanța de a observa nu doar ce mâncăm, ci și cum ne simțim, dacă ne este foame cu adevărat și ce se întâmplă înainte să apară impulsul de a mânca.
Uneori, mâncarea poate deveni o modalitate de a face față unor stări pe care nu știm cum să le gestionăm. Furia, frica, plictiseala sau nevoia de a evita o situație dificilă pot fi însoțite de impulsul de a mânca, chiar și în absența foamei fizice.
Mihaela Bilic descrie acest mecanism printr-o formulare sugestivă:
„Ajungem să ne mâncăm emoțiile, în loc să le trăim, fie nu știm ce simțim, fie de frică, de furie, de plictiseală, din nevoia de a tăcea, de a rezista, de a evita, de a uita... acoperim cu mâncare ceea ce nu vrem/nu putem/nu știm să trăim.”
Mesajul central al postării este că episoadele de mâncat impulsiv nu ar trebui privite exclusiv ca o problemă de disciplină. În spatele lor se pot afla nevoi emoționale neîmplinite, stres sau nemulțumiri care nu dispar doar prin impunerea unor restricții alimentare.
Mihaela Bilic consideră că mulți oameni se pot regăsi în cel puțin una dintre situațiile descrise și că o relație dificilă cu mâncarea nu trebuie transformată într-un motiv de rușine.
„Câți dintre noi se pot lăuda că sunt perfect echilibrați, că au înțeles care e secretul vieții împlinite, că trăiesc într-o armonie deplină între corp și minte, că nu se regăsesc în niciuna dintre situațiile de mai sus? Puțini probabil și ferice de ei!”
Nutriționista își încheie mesajul subliniind că mâncatul emoțional ar trebui privit ca un posibil semnal al unei stări de dezechilibru, nu ca un defect de caracter.
„Insă pentru marea majoritate, a mânca lacom, impulsiv, emoțional este normal și nu trebuie condamnat. E mai degrabă un semn că ceva nu e în regulă. Bulimia va dispărea când ne este bine cu adevărat!”, scrie Mihaela Bilic pe Facebook.
Este important, totuși, să nu confundăm mâncatul emoțional cu bulimia nervoasă, care este o tulburare de alimentație ce necesită evaluare și tratament de specialitate. Dacă episoadele de pierdere a controlului asupra mâncatului se repetă, provoacă suferință sau sunt urmate de comportamente compensatorii, precum vărsăturile provocate, este recomandat ajutorul unui specialist. Rușinea și autocritica nu înlocuiesc sprijinul de care o persoană poate avea nevoie.
