Judi Dench, diagnosticată cu degenerescență maculară: Nici măcar nu pot vedea
Câștigătoarea premiului Oscar Judi Dench spune că ar putea renunța la carieră, după 60 de ani de activitate.
Examinări ale imaginilor de rezonanţă magnetică (RMN) au relevat anomalii semnificative ale ochilor unor pacienţi care au suferit forme grave de COVID-19, potrivit unei cercetări publicate, marţi, 16 februarie,...
Studiul, efectuat în Franţa, sugerează utilitatea efectuării unor consultaţii oftalmologice în cazul acestor pacienţi, pentru a detecta efecte potenţial grave ale coronavirusului asupra ochilor şi iniţierea astfel din timp a unor tratamente adecvate.
Cercetarea semnalează că, deşi coronavirusul atacă în principal plămânii, acesta poate fi asociat şi apariţiei unor afecţiuni oculare, precum conjunctivita sau retinopatia, care pot provoca pierderea vederii.
În cadrul acestui studiu, Societatea Franceză de Neuroradiologie a evaluat prin examene RMN un număr de 129 de pacienţi cu forme grave de COVID-19. Nouă dintre ei (7%) au prezentat anomalii ale globului ocular, iar imaginile au evidenţiat unul sau mai mulţi noduli în partea posterioară a globului ocular.
Opt dintre aceşti nouă pacienţi au necesitat internare la ATI în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2. Dar toţi cei nouă aveau noduli în regiunea maculară, zona de pe fundul ochiului responsabilă cu vederea centrală, iar opt dintre ei aveau noduli la ambii ochi.
Medicii care au efectuat studiul notează cu nu sunt cunoscute mecanismele care conduc la formarea acestor noduli, dar ei presupun că ar putea avea legătură cu inflamaţia cauzată de virus. Un alt factor ar putea fi drenajul inadecvat al venelor ochilor, problemă observată la pacienţii care au stat mult timp la ATI intubaţi sau în poziţia cu faţa în jos. Şapte dintre pacienţii din acest studiu care au prezentat anomalii oculare au stat mult timp în această poziţie.
Această cercetare vine în sprijinul altor investigaţii care susţin că boala COVID-19 are consecinţe mai severe în cazul persoanelor care au şi alte probleme de sănătate; dintre cei nouă pacienţi descoperiţi cu noduli oculari, doi aveau diabet, şase erau obezi şi doi aveau hipertensiune arterială.
Prin urmare, autorii studiului menţionează că ar trebui să se ia în considerare evaluarea oftalmologică a tuturor pacienţilor care au avut forme grave de COVID-19, printre investigaţiile pe care le recomandă numărându-se examenul fundului de ochi şi tomografia în coerenţă optică, scrie Agerpres.
Câștigătoarea premiului Oscar Judi Dench spune că ar putea renunța la carieră, după 60 de ani de activitate.
Adevărul surprinzător despre ochelarii de soare. E posibil să-ți pui vederea în pericol fără să realizezi.
Diabeticii care urmează acest tratament sunt expuși unui risc uriaș. Substanța de bază poate provoca orbirea.
7 obiceiuri pe care le ai și înrăutățesc vederea. Ce recomandă experții pentru prevenirea bolilor oculare.