Cancer în fază terminală, diagnosticul dat faimoasei actrițe Olivia Newton-John

Cancer

Cancer, Olivia Newton-John. Celebra actriță și cântăreață Olivia Newton-John a declarat la un post TV că suferă de cancer de sân, în fază terminală. Artista a confirmat că boala, pe care a învins-o de două ori în trecut, a ajuns în stadiul 4 de metastază şi că celulele canceroase s-au răspândit şi în alte părţi ale corpului, anunță Agerpres.

Actrița a mărturisit, potrivit sursei citate, că nu există posibilităţi de vindecare şi nu a vrut să-i întrebe pe medici cât timp i-a mai rămas de trăit:

”Când ţi se spune că ai cancer în fază terminală, este posibil să mai ai doar şase luni de trăit. Asta spun statisticile, dar eu nu vreau să ştiu. Este devastator”. Aceasta s-a arătat pozitivă și a declarat că este "departe" de a muri, afirmând că e ”foarte ciudat” să citească din ziare că este pe moarte.

Cancer, Olivia Newton-John: omagiu la Sydney

Actorul Hugh Jackman i-a adus un omagiu Oliviei într-unul din concertele turneului său, susținut la Sydney, în faţa a 15.000 de persoane. A sunat-o în timpul concertului şi i-a transmis scena video: ”Bună Olivia, sunt Hugh, alături de 15.000 dintre prietenii şi rudele tale apropiate. Vreau să-ţi spun că eşti ce mai extraordinară persoană, o mamă incredibilă şi cea mai bună cântăreaţă, ambasadoare şi dansatoare. Pur şi simplu te iubim”.

Răspunsul ei într-un comentariu pe Instagram: ”Vai Hugh, eşti atât de dulce şi de amabil! M-ai făcut să plâng!”.

Articole similare

Chimioterapia: de ce apar efectele secundare

18 feb 2026, 10:12
Chimioterapia declanșează un adevărat haos în organism. De la căderea severă a părului până la distrugerea sistemului imunitar, efectele secundare pot fi devastatoare.

De ce cancerul la inimă este extrem de rar

04 sep 2025, 15:50
Cancerul la inimă este extrem de rar. Celulele cardiace se divid puțin, protejând organul de tumori și oferind indicii prețioase pentru tratamente inovatoare.

Cancerul la sân afectează tot mai multe femei

02 dec 2025, 15:45
Tot mai multe femei sunt diagnosticate cu cancer la sân, cu forme invazive, agresive și greu de tratat, care scapă adesea screening-ului tradițional. Specialiștii trag un semnal de alarmă:...