Celulele adipoase modificate genetic, strategie pentru înfometarea cancerului. Opresc creșterea celulelor canceroase
Tratamentul care înfometează cancerul. Duce la eliminarea celulelor canceroase.
Un medicament vital pentru bolnavii de leucemie a fost scos de pe lista compensatelor. Singurul importator al medicamentului susține pentru Antena 3 că a făcut demersurile pentru a prelungi autorizația. În schimb, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a declarat că situația este ”act criminal”.
”Vor trece zile întregi în care vor muri oameni din cauza lipsei acestui medicament pentru că s-a trezit, într-un final, Unifarm să facă reînnoirea autorizaţiei pe nevoi speciale a acestui medicament. Dar, oamenii pot muri în două, trei ore, dacă nu au acest tratament. A fost o mână criminală aici nu se poate, ştiindu-te unicul importator să nu iei atitudine. Ştiind că expiră autorizaţia pe nevoi speciale la acest medicament. (…) Acest medicament nu are înlocuitor", a afirmat Cezar Irimia.
Tratamentul care înfometează cancerul. Duce la eliminarea celulelor canceroase.
Acest semn al cancerului care apare noaptea este adesea ignorat. Numai că este un simptom al unui cancer supranumit ucigașul tăcut.
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
Tratamentul oncologic, impact devastator. RMN-ul arată un adevăr șocant în cazul pacienților oncologici.
Un nou studiu arată că această analiză detectează cancerul colorectal în formă incipientă cu o precizie de 95%.
Un simplu test poate preveni unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer. "E mai puțină durere, mai puțin stres, mai puțină implicare emoțională".
Cancerul de sân ucide tot mai puține femei tinere. Scădere uimitoare a mortalității doar într-un singur deceniu!
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală. Te omoară în câteva săptămâni
Acest cancer ucide din ce în ce mai multe persoane. Statisticile arată că rata mortalității este în creștere alarmantă.
Cel mai banal semn al cancerului. Apare după ce ai mâncat. Și nu este vorba de balonare.