EXCLUSIV Aroma care te va face să dormi bine. Te relaxează și reduce stresul. Răzvan Alexandru Roșu: Parfum unic. Te poate ajuta
O aromă aparte te poate ajuta să ai un somn odihnitor. Este un miros familiar care ne induce o stare de relaxare.
Vine sezonul rece și este foarte important modul în care abordăm afecțiunile pulmonare, atât la copii, cât și la adulți. Medicul pneumolog Beatrice Mahler a explicat care sunt diferențele între bronșită, pneumonie și răceala obișnuită, dar și când este cazul să ne prezentăm la medic, fie el de familie sau specialist.
”Bronșita este de cele mai multe ori o afecțiune cronică, pentru că vorbim de bronșită cronică cel mai frecvent, la adulți, care înseamnă o modificare a stratului superficial al căilor respiratorii, adică a bronhiilor. Dacă vorbim de copii, de tineri, de adolescenți, mai frecvent vom pune diagnosticul de bronșită acută, adică o inflamație care apare pentru câteva zile, care se remite, de regulă, fără antibiotic și care se vindecă dacă avem puțină grijă de noi”, a spus dr. Beatrice Mahler, în emisiunea Vorbește lumea de la PRO TV.
Factorii de risc care declanșează bronșita pot fi:
- fumatul
- sistemul imunitar slăbit
- expunerea la agenți iritanți
- alergiile.
De altfel, spune medicul, riscul de a face bronșită sau alte infecții virale crește în sezonul rece, ”nivelul de poluanți poate să crească pentru că ne-am început cu toții activitatea, iar în aceste luni de toamnă nivelul poluanților pe care îi inhalăm este mai mare, iar practic, bronșita este declanșată nu doar de infecții virale bacteriene, ci și de modificări chimice care sunt induse de nivelul de poluanți, de toxic, iar fumul de țigară este toxicul pe care îl inhalăm, în mod voit unii, în mod pasiv alții, dar care produce leziuni pulmonare și leziuni bronhice”, a explicat medicul.
Simptomele pentru bronșită sunt:
- tuse frecventă cu producție de mucus
- disconfort la nivelul pieptului
- dificultăți în respirație
- nas și sinusuri blocate
- respirație șuierătoare (poate să nu fie prezentă)
- febra (poate să nu fie prezentă) și frison
- lipsa de energie, oboseală.
”Atunci când vorbim de bronșită, de regulă, ne gândim la o persoană care tușește. La bronșita cronică tusea trebuie să fie de lungă durată și repetitivă în ani. O persoană care tușește timp de trei luni, aproape în fiecare zi, doi ani la rând, are toate criteriile pentru a defini bronșita cronică.
Pe lângă tuse, de cele mai multe ori, aceste persoane expectorează mucus, nu întotdeauna un mucus de culoare închisă. Chiar și unul deschis la culoare este suficient pentru diagnostic.
Pentru că cele două simptome sunt supărătoare, să tușești zi de zi trei luni înseamnă o calitate a vieții afectată. De foarte multe ori pacienți respectivi se simt și obosiți, simt o presiune în piept, simt o stare de disconfort pe care nu o definesc într-un mod exact, dar care îi limitează în activitatea zilnică, pentru că o persoană care tușește va avea rețineri să participe la un spectacol, chiar și la alte activități publice, pentru că îi este jenă că tușește”, a adăugat dr. Beatrice Mahler.
”Când vorbim de răceală ne referim la simptome care se concentrează în zona capului, gâtului: Sunt puțin răgușit, îmi curge nasul, pot să am sau nu febră, dar mă simt bolnav, dar pot să îmi gestionez simptomatologia cu medicația pe care o primesc de la farmacie, fără recomandarea unui medic.
Bronșita presupune tuse, expectorație, febră sau nu, iar expectorația poate să fie de culoare albă sau închisă la culoare.
La pneumonie, lucrurile se complică pentru că de cele mai multe ori pneumonia aduce cu ea un tablou specific, cu febră, poate să fie și junghi toracic, stare generală extrem de influențată și impune obligatoriu prezența în cabinetul medicului și tratament de specialitate”, a explicat medicul diferențele dintre cele trei afecțiuni pulmonare.
În ceea ce privește prezentarea la medic în cazul bronșitei, dr. Mahler susține că ”într-o primă etapă, tratamentul la domiciliu este recomandat, pentru că o hidratare bună, preparate din plante, care să ajute la fluidificarea mucusului sunt extrem de benefice.
În momentul în care culoarea expectorației se modifică, adică începem să scuipăm purulent sau apar striuri de sânge, urgența devine majoră și prezentarea în cabinetul medicului trebuie să fie extrem de rapid făcută.
Sângele exteriorizat chiar în cantitate mică, hemofizia este urgență majoră și impune control”, a spus medicul.
Pentru diagnosticarea bronșitei este necesar un consult clinic, ce va fi efectuat de medicul de familie, medicul generalist, medicul specialist în medicină internă sau un medic pneumolog.
Pe lângă examenul clinic și anamneză, pot fi necesare:
- teste de spirometrie
- radiografi pulmonare
- examen de spută
- analize de sânge.
”Tratamentul oricărei infecții trebuie să se facă în mod corect. Nu vom recomanda sau nu vom cere tratament cu antibiotic într-o infecție virală, pentru că nu are niciun efect. Din contră, ne reducem riscul de a beneficia, la un moment dat, de antibiotic, pentru că rezistența la antibiotic este o problemă și din păcate, una majoră pe care România o are”, a subliniat medicul.
Vezi și: Astmul, când apare și cum se manifestă. Medic: Îi afectează calitatea vieții
O aromă aparte te poate ajuta să ai un somn odihnitor. Este un miros familiar care ne induce o stare de relaxare.
Acest tratament pentru BPOC este eficient în cazul pacienților în cazul cărora nu funcționează medicamentele inhalate standard.
Temperatura de la care se consideră febră. Când este un motiv de îngrijorare și cum putem gestiona simptomele răcelii și gripei.
Acest test gratuit îți arată dacă ai cancer pulmonar.
Aceste tratamente vindecă cel mai frecvent tip de cancer. Sunt eficiente și în cazurile avansate.
Care este diferența între insuficiența respiratorie acută și cea cronică și ce afecțiuni le pot declanșa.
Papa Francisc este internat cu dublă pneumonie. Garda Elvețiană a început pregătiriile pentru funeraliile Suveranului Pontif.
Această terapie este indicată pentru plămâni. Îi curăță în profunzime.
Aceste siropuri pot fi soluția ideală pentru calmarea tusei într-un mod rapid și fără efecte secundare. Au efecte rapide.
Aceasta este temperatura optimă pentru un somn odihnitor. Dar ce ne facem dacă în dormitor este prea cald.