Noduli pulmonari, descoperiți în plămânii nefumătorilor. Medicii, semnal de alarmă legat de screening
Asta s-a descoperit în plămânii nefumătorilor, iar medicii sunt îngrijorați și lansează un semnal de alarmă.
Modificările climatice au efecte negative asupra sănătăţii noastre respirator şi o eventuală întârziere a limitării lor va avea consecinţe ireversibile asupra sănătăţii.
Anunțul a fost făcut de cinci organizaţii, inclusiv Societatea Europeană pentru Boli Respiratorii (ERS), al cărei sediu se află la Lausanne, înainte cu câteva zile de congresul său de la Paris, informează AFP.
'În timpul perioadelor de caniculă şi umiditate ridicată, simptomele pot să se declanşeze la persoanele astmatice', au subliniat organizatorii într-un document intitulat 'Declaraţia de la Paris pentru climă, mediu şi sănătate respiratorie', publicat înainte de Congresul Internaţional al ERS, ce va avea loc în perioada 15-19 septembrie la Paris. La acel congres va fi lansată o campanie de sensibilizare a populaţiei, denumită 'Healthy lungs for life' ('Plămâni sănătoşi pe viaţă'). Efectele modificărilor climatice pot să fie şi indirecte: 'Inundaţiile mai frecvente determină o creştere a ratei umidităţii şi acumulări de mucegai în spaţiile interioare, provocând astm, rinită alergică şi anumite infecţii respiratorii'.
'În plus, amplificarea poluării aerului, prin concentraţii de ozon mai mari, reduce funcţionarea pulmonară şi se face vinovată de mai multe efecte nefaste asupra sistemului respirator', precizează cele cinci organizaţii, din care face parte şi Societe de Pneumologie de Langue Francaise (SPLF). 'Luările tardive de decizii pentru a limita gazele cu efect de seră şi poluanţii atmosferici cu durată scurtă de viaţă vor avea consecinţe ireversibile asupra sănătăţii tuturor cetăţenilor lumii', au prevenit semnatarii acestui document.
Asta s-a descoperit în plămânii nefumătorilor, iar medicii sunt îngrijorați și lansează un semnal de alarmă.
Acest test gratuit îți arată dacă ai cancer pulmonar.
O dietă săracă în grăsimi poate reduce semnificativ riscul de cancer pulmonar, în special la fumători, potrivit unui nou studiu.
Un studiu recent arată cum expunerea pe termen lung la poluarea aerului poate crește riscul de a dezvolta probleme grave de circulație.
Tusea, un simptom aparent obișnuit, poate ascunde afecțiuni severe care pun în pericol sănătatea. Când devine tusea îngrijorătoare.
Aceste tratamente vindecă cel mai frecvent tip de cancer. Sunt eficiente și în cazurile avansate.
Această genă duce la colapsul plămânilor. Duce la cancer pulmonar, de piele și renal.
Cum îți dai seama cât de sănătoși sunt plămânii tăi.