EXCLUSIV De ce să nu pescuiești sub firele de curent sau când e vreme urâtă. Cristian Paparau: Se produce decesul
De ce să nu pescuiești sub firele de curent sau atunci când e vreme urâtă. Care sunt riscurile la care te expui.
Un copil de 7 ani, rănit într-un accident rutier, a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD la un spital din Craiova.
Copil, elicopter. Un copil în vârstă de şapte ani, care a fost lovit de un autoturism în comuna Vişina, în timp ce ar fi traversat strada fără să se asigure, a fost rănit şi transportat la un spital din Craiova cu un elicopter SMURD, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.
Copilul a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 21 de ani, din comuna Urzica. "În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că un tânăr, de 21 de ani, din comuna Urzica, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 604, din direcţia Vădastra către Vişina, a accidentat un minor, de 7 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii fără să se asigure", a spus Alexandra Dicu, potrivit Agerpres.
Alcooltestul a indicat faptul că şoferul nu consumase băuturi alcoolice. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
De ce să nu pescuiești sub firele de curent sau atunci când e vreme urâtă. Care sunt riscurile la care te expui.
Ce ar trebui să știi despre anevrismul cerebral? Cum se manifestă, cât de grav este și ce tratamente sunt disponibile?
O fetiță din Oradea, în vârstă de 10 ani, a sunat la 112 spunând că fratele ei nu se simte bine și a vomat. Părinții lor sunt surdomuți.
Se schimbă ora. România trece, în acest weekend, la ora de iarnă. Vom dormi mai mult cu o oră, dar riscurile sunt uriașe.
Salvamontiștii au avut 33 de intervenții în ultimele 24 de ore.
Mustul preparat în această perioadă poate reprezenta un real pericol pentru sănătate. De ce și la ce trebuie să ai foarte mare grijă.
Un puști de 13 ani are arsuri pe 60% din suprafața corpului după ce s-a electrocutat la pescuit.
Fotbalistul danez Christian Eriksen care s-a prăbușit pe teren a transmis un mesaj din spital.
Un tânăr a suferit arsuri de gradul II după explozia unei butelii într-un bloc la marginea orașului Drobeta Turnu-Severin.
Medicul Tudor Ciuhodaru face câteva recomandări privind mușcăturile de căpușe.
Artistul Alexandru Arșinel a ajuns la spital de urgență după ce a acuzat o stare de slăbiciune.