Peste 60% dintre adulții sănătoși pot avea mici leziuni pre-canceroase în pancreas, însă marea majoritate a acestora nu evoluează niciodată spre cancer. Un studiu recent, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Michigan, arată că, deși aceste celule prezintă deja o activitate genetică similară cu cea a cancerului, mediul tisular din jurul lor blochează avansarea bolii.
Discrepanța biologică dintre leziune și țesutul înconjurător reprezintă o barieră naturală care menține anomaliile într-o stare latentă.
Oamenii de știință au identificat un tip specific de celulă de suport, numită fibroblastul Fibro2. Aceasta se dezvoltă doar în proximitatea tumorilor pancreatice și lipsește cu desăvârșire în jurul leziunilor benigne, fapt ce oferă o nouă pistă în înțelegerea mecanismului de declanșare a bolii, potrivit National Library of Medicine.
Accesul la țesut pancreatic indemn reprezintă una dintre cele mai mari provocări în oncologie. În momentul diagnosticului, tumora modifică deja profund structura celulară din vecinătate. Din acest motiv, analiza unei leziuni pre-canceroase izolate, fără influența malignă directă, a fost aproape imposibilă în trecut.
Pentru a depăși acest impediment, autorii studiului au colaborat cu organizația Gift of Life Michigan. Instituția a furnizat pancreasuri prelevate de la peste 150 de donatori cu vârste cuprinse între 20 și 70 de ani.
Echipa medicală a obținut astfel mostre rare de țesut sănătos care conțineau leziuni pre-canceroase naturale, denumite microscopic PanIN (neoplazie intraepitelială pancreatică).
Cercetătorii au aplicat o tehnică de ultimă generație, numită transcriptomică spațială. Această metodă citește activitatea genetică a celulelor și determină cu precizie poziția lor în țesut. Datele colectate au fost comparate cu mostre de cancer pancreatic și cu o bibliotecă de referință ce include peste 200.000 de celule individuale, validate de medici patologi.
Rezultatele arată că celulele PanIN se află deja pe un traseu clar spre malignitate. Mutația genei KRAS, prezentă în peste 90% din cazurile de cancer pancreatic, este activă și în aceste mici leziuni. De asemenea, căile inflamatorii indică o creștere ușoară a activității, chiar dacă se situează mult sub nivelul din tumorile agresive.
Diferența majoră apare însă în "cartierul" celular. În jurul leziunilor pre-canceroase abundă plasmocitele, celule ale sistemului imunitar care produc anticorpi.
În schimb, în tumorile pancreatice, aceste plasmocite dispar, iar locul lor este ocupat de macrofage, celule care favorizează un mediu tumoral tolerant. Această reconfigurare geografică a sistemului imunitar reprezintă adevăratul marker al cancerului.
Cea mai importantă piesă din puzzle-ul oncologic este fibroblastul Fibro2. Fibroblastele au în mod normal rolul de a menține structura țesuturilor și de a repara rănile. În cancerul pancreatic însă, o populație specifică ajută tumora să crească și să reziste la tratament.
Studiul demonstrează că fibroblastele Fibro2, caracterizate prin activitatea intensă a genei LEF1, se găsesc exclusiv în țesutul tumoral. În jurul leziunilor pre-canceroase, fibroblastele rămân de tip normal și nu prezintă modificări periculoase.
Pentru a confirma această ipoteză, echipa a cultivat în laborator mini-tumori alături de fibroblaste normale. Experimentul a arătat că celulele canceroase trimit semnale care modifică comportamentul fibroblastelor din jur și le transformă în tipul Fibro2. Acest proces de reprogramare lipsește în cazul leziunilor pre-canceroase simple.
Leziunile PanIN sunt prea mici pentru a fi detectate prin metode imagistice non-invazive și sunt mult prea comune pentru a deveni o țintă utilă în screeningul de masă. Totuși, descoperirea mută atenția comunității medicale de la celula pre-canceroasă în sine către transformările din țesutul adiacent.
Dacă bariera în cale malignizării depinde de modificările din micromediul tumoral, noile teste de diagnostic precoce vor viza detectarea acestor transformări din vecinătate, înainte ca tumora să devină de necontrolat.