Timp de decenii, apendicele a fost considerat un simplu vestigiu al evoluției, fără utilitate reală și chiar periculos atunci când se inflamează. Viziunea îi aparține inclusiv lui Charles Darwin, care îl vedea ca pe o rămășiță anatomică, asemenea măselelor de minte sau coccisului. Cercetările moderne contrazic însă această perspectivă: apendicele joacă un rol activ, mai ales în funcționarea sistemului imunitar, și ar putea contribui inclusiv la creșterea longevității.
Studii recente arată că acest mic segment al intestinului are funcții biologice importante, iar beneficiile sale ar putea depăși riscurile asociate inflamației acute cunoscute sub numele de apendicită
Ce este, de fapt, apendicele și de ce apare la atât de multe specii
Apendicele ileo-cecal este o mică prelungire în formă de deget, atașată de cec – prima porțiune a intestinului gros. Deși nu participă la digestie sau la eliminarea reziduurilor, el a apărut de mai multe ori de-a lungul evoluției mamiferelor.
Cercetările arată că apendicele există de cel puțin 80 de milioane de ani și a evoluat independent de cel puțin 16 ori. Mai mult, nu este specific doar oamenilor: se regăsește la animale foarte diferite, precum oposumii, wombații, iepurii sau marile primate, inclusiv urangutanii. O astfel de persistență evolutivă ridică semne de întrebare serioase asupra ideii că ar fi un organ inutil.
Rezervor de bacterii „bune” și aliat al imunității
Ipoteza unui rol activ al apendicelui a fost formulată încă din 2007 de o echipă condusă de cercetătorul William Parker. Aceasta susținea că apendicele funcționează ca un rezervor de bacterii benefice pentru intestin, esențiale pentru digestie și echilibrul microbiomului.
Ulterior, ipoteza a fost confirmată și extinsă. Studii realizate de cercetători de la Inserm și de la Muséum national d’Histoire naturelle au observat o corelație între prezența apendicelui și o durată de viață mai mare la mamifere. Comparând animale de greutate similară, cercetătorii au constatat că cele care au apendice tind să trăiască mai mult decât cele fără această structură.
Explicația ar putea sta în rolul său imunologic. Forma de „sac” a apendicelui favorizează formarea unui adevărat sanctuar bacterian, care permite repopularea rapidă a intestinului cu bacterii benefice după episoade de boală. În plus, apendicele conține o cantitate mare de țesut limfoid, bogat în limfocite, celule-cheie ale sistemului imunitar.
Protecție împotriva diareilor infecțioase
Unul dintre cele mai interesante efecte identificate este protecția împotriva diareilor infecțioase, afecțiuni extrem de periculoase mai ales în rândul copiilor mici. La nivel global, acestea reprezintă a doua cauză de mortalitate la copiii cu vârste între o lună și cinci ani.
Analiza a peste 1.200 de dosare veterinare de primate a arătat că speciile care au apendice prezintă cu până la 85% mai puține episoade de diaree infecțioasă decât cele care nu au acest organ, iar formele severe sunt mult mai rare. Datele sugerează că apendicele are un rol protector clar, cel puțin în rândul primatelor.
Apendicita rămâne o urgență medicală
În ciuda beneficiilor sale, apendicele poate deveni periculos atunci când se inflamează. Apendicita este cauzată de obstrucția organului, urmată de proliferarea bacteriilor patogene. Fără intervenție chirurgicală, inflamația poate duce la perforație și peritonită, o complicație severă și potențial fatală.
La nivel mondial, se înregistrează peste 10 milioane de cazuri de apendicită în fiecare an, iar apendicectomia rămâne una dintre cele mai frecvente intervenții chirurgicale abdominale.
Un echilibru între risc și beneficiu
Deși apendicita impune intervenție rapidă și fără ezitare, cercetătorii subliniază că frecvența acestei afecțiuni este mult mai mică decât cea a bolilor infecțioase intestinale, împotriva cărora apendicele pare să ofere protecție. În acest context, beneficiile sale pentru imunitate și supraviețuire ar putea depăși riscurile.
Concluzia tot mai clară a comunității științifice este că apendicele nu este un organ inutil, ci o piesă discretă, dar importantă, în arhitectura complexă a sistemului nostru imunitar.