Serul fiziologic lipsește din spitale. Medicii trag un semnal de alarmă. Internările la Spitalul Județean de Urgență Brașov, limitate

ser fiziologic - FOTO: Freepik@HaiderShah

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov se confruntă cu probleme de aprovizionare cu ser fiziologic, motiv pentru care conducerea unității medicale a decis limitarea internărilor pacienților cronici. Măsura a fost comunicată printr-o adresă oficială transmisă medicilor șefi de secție, semnată de managerul interimar Emil Mailat și directorul medical Dr. Florin Orțan.

Potrivit documentului, problema a fost generată de lipsa stocurilor la furnizori, ceea ce pune presiune asupra resurselor disponibile pentru pacienții acuți. Reprezentanții spitalului dau asigurări că vor reveni cu actualizări imediat ce vor exista informații privind refacerea stocurilor.

Serul fiziologic, ce este

Serul fiziologic este o soluție apoasă de clorură de sodiu (NaCl) în concentrație de 0,9%, utilizată frecvent în domeniul medical pentru hidratare, curățare și administrare de medicamente. Aceasta are o compoziție similară cu cea a lichidelor din organism, fiind compatibilă cu țesuturile și sângele uman.

Utilizări principale ale serului fiziologic

Rehidratare și perfuzii intravenoase – Este folosit pentru tratarea deshidratării și menținerea echilibrului electrolitic.

Diluanți pentru medicamente – Se utilizează pentru administrarea intravenoasă a unor medicamente.

Îngrijirea rănilor – Curățarea plăgilor și arsurilor pentru prevenirea infecțiilor.

Igiena oculară și nazală – Se folosește pentru curățarea ochilor sau a căilor nazale, mai ales la sugari.

Lichid de irigare în chirurgie – Folosit în diverse intervenții pentru menținerea câmpului operator curat, potrivit Cleveland Clinic.

Articole similare

Cancerul, statistici îngrijorătoare în România

04 feb 2026, 09:25
Cancerul ucide mii de români în fiecare an: peste 95.000 de cazuri noi și aproape 53.000 de decese estimate, iar cifrele continuă să crească alarmant. Până în 2040, numărul celor...

Studiu: bacteriile intestinale pot reduce anxietatea

21 feb 2026, 10:30
Un studiu realizat în Singapore arată că bacteriile intestinale produc indoli care reduc anxietatea prin reglarea activității creierului, deschizând drumul către tratamente inovatoare cu...