Sibiu: O pacientă de 35 de ani a decedat în spital, după ce a fost diagnosticată cu pneumonie

"Pacienta a decedat azi-noapte la ora 1,15 minute. A suferit un stop cardio-respirator neresuscitabil. Ea a fost internată cu pneumonie masivă şi infecţie a căilor respiratorii", a explicat Decebal Todăriţă pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, pacienta venise de urgenţă la spitalul din Sibiu miercuri, cu o ambulanţa SMURD. A fost intubată de miercuri până duminică, doctorii fiind rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

Iniţial, marţi, femeia, din Racoviţa, a mers la medicul de familie, unde a primit tratament pentru răceală, dar a sunat ulterior la 112 solicitând o ambulanţă. Asistenta medicală de la ambulanţă a discutat cu pacienta, i-a administrat un tratament, după care echipajul medical s-a întors la Sibiu. Din documentele existente la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (saj) reiese că pacienta a refuzat marţi transportul la spitalul din Sibiu.

"La cererea familiei şi considerând că avea tratament corespunzător, au hotărât să rămână acasă şi au semnat pe fişă că refuză transportul la spital", a explicat directorul SAJ Sibiu, Constantin Popescu.

La SCJU Sibiu, femeii i s-a făcut testul rapid de gripă, care a ieşit negativ. Surse medicale susţin că suspiciunea de gripă a fost infirmată şi de analizele pacientei venite de la Institutul "Cantacuzino" din Bucureşti.

Articole similare

Știrile zilei în Sănătate și Farma

03 iul 2025, 17:16
Un tribunal  a redeschis un proces controversat privind concedieri pe motiv de refuz al vaccinării anti-COVID. Inteligența artificială face erori medicale...

Șefii de secții, la mâna pacienților

09 iul 2025, 09:24
Șefii de secții, la mâna pacienților. Satisfacția pacienților devine criteriu oficial de evaluare pentru șefii de secții. La externare, bolnavii și aparținătorii vor completa formulare...

Mituri și adevăruri despre dinții de lapte

26 iun 2025, 20:27
Atunci când vine vorba de sănătatea orală a copiilor, există multe informații care circulă — unele corecte, altele mai puțin. Dinții de lapte sunt adesea tratați superficial de părinți,...