4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Cine trebuie să ia zilnic suplimentul
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Bărbatul de 30 de ani, din Focşani, a fost adus de familie noaptea trecută şi internat la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgență Focșani, după ce a consumat substanţe psihoactive. Deşi iniţial bărbatul a fost de acord cu internarea, la un moment dat acesta a devenit violent şi a agresat personalul medical, potrivit agerpres.ro.
Bărbatul a rănit grav doi asistenți medicali. Unul dintre ei a fost internat la Chirurgie şi este ţinut sub observaţie de personalul medical, după ce aprimit mai multe lovituri în zona capului.
„În urma evenimentului, pe lângă pagubele materiale a rezultat şi rănirea gravă a doi asistenţi medicali. Ambii au traumatisme craniene. Un asistent prezintă şi traumatism de mandibulă după ce a fost lovit atât de tare de bărbatul agresor încât a căzut inconştient pentru câteva momente. Ambii asistenţi au fost supuşi unor investigaţii medicale, inclusiv computer tomograf, iar unul dintre aceştia a fost internat la secţia de Chirurgie şi este ţinut sub observaţie de personalul medical, după ce a primit mai multe lovituri în zona capului", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Alina Cosma.
„Pacientul a fost adus iniţial în secţia de Psihiatrie. Pentru că la un moment dat acestuia i s-a făcut rău, am solicitat ambulanţa pentru a-l trimite în serviciul UPU, cu suspiciune de intoxicaţie cu substanţe psihoactive, ceea ce s-a şi confirmat. Acesta a venit cu testul toxicologic pozitiv, după ce a primit în serviciul UPU un tratament de urgenţă perfuzabil şi i s-au făcut alte investigaţii. Pe toată perioada cât a stat la UPU nu a prezentat niciun fel de tulburări şi nu a fost nevoie de intervenţia organelor de poliţie. Consultaţia a durat peste trei sferturi de oră şi în urma acesteia am decis, împreună cu dumnealui şi familia sa, să rămână câteva ore sub supravegherea medicală. Acesta a recunoscut că a consumat (substanţe psihoactive - n.red.) în cursul zilei de luni după amiază şi a fost de acord cu internarea. În timp ce era condus la salon, pacientul a prezentat un comportament absolut imprevizibil faţă de personalul care îl însoţea, devenind violent”, a declarat şefa secţiei de Psihiatrie, medicul Gabriela Florea.
Spitalul va depune plângere împotriva agresorului şi va demara o anchetă internă pentru a vedea exact cum stau desfăşurat evenimentele.
Poliţia a întocmit dosar penal, bărbatul agresiv fiind cercetat pentru săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
„În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 03,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au fost sesizaţi de către lucrători din cadrul Secţiei de Psihiatrie a Spitalului de Urgenţă Focşani cu privire la faptul că un pacient se manifestă violent şi a lovit două persoane. Poliţiştii au intervenit imediat la faţa locului şi au identificat persoana în cauză, care manifesta un comportament agresiv. A fost astfel necesară imobilizarea şi încătuşarea bărbatului, beneficiind şi de sprijinul de specialitate al unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea. În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Cătălina Murariu.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul era recidivist, fiind eliberat în urmă cu câteva luni din închisoare, după ce executase o condamnare pentru viol.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Uimitor! Medicii ar putea prescrie asta în loc de pastile pentru pacienții cu cancer. Ce au descoperit cercetătorii.
Vitamina care îți poate salva viața în fața unei infecții grave. Doar dacă știi CÂND s-o iei.
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Medicamentul care previne infarctul mai eficient decât aspirina. Ce trebuie să știe toți pacienții cu probleme cardiace.
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Cel mai eficient medicament pentru reducerea hipertensiunii. Are efect similar cu spironolactona, dar cu mai puține efecte secundare.
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.