FDA aprobă primul test pentru depistarea cancerului de col uterin. Îl poți face acasă!
FDA din SUA aprobă primul test la domiciliu pentru depistarea cancerului de col uterin.
Începând din 2014, Tomkovich și colegii săi din 18 centre din S.U.A. au început să efectueze crioablația care utilizează energie rece la femeile în vârstă de 60 de ani și peste, care aveau cancer de sân cu risc redus de biopsie. În cadrul procesului Ice 3, pacienții primesc tratamentul, apoi sunt monitorizați cu mamografie la șase și 12 luni și anual timp de cinci ani.
Rezultatele preliminare au fost "foarte promițătoare", mai ales că nu au fost raportate evenimente adverse grave. Rata de succes a fost de 99,4 la sută. Acum, Tomkovich și colab. au date de urmărire pe trei ani pentru 20 de paciente și date de doi ani pentru mai mult de 75 de paciente. Rezultatele finale vor fi publicate atunci când cercetătorii vor avea date disponibile pe cinci ani pentru toți participanții.
În cazul în care rezultatele lor se mențin, autorii cred că ar putea modifica planurile de tratament pentru pacientele cu cancer de sân, după cum informează Health Imaging.com.
"Dacă se dovedește că funcționează crioablația, atunci unele femei ar putea fi mai înclinate să opteze pentru această metode decât pentru o intervenție chirurgicală", a spus Tomkovich.
Crioablația îngheață tumorile canceroase, putând opri evoluția celulelor canceroase. Mai mult, tehnica distruge țesutul afectat, evitând astfel intervențiile chirurgicale. Procedura este extrem de simplă, constă în introducerea unor ace în tumoră, apoi a unui curent de aer rece, ajungându-se la temperaturi de -30 de grade Celsius, distrugand astfel tesutul afectat.
Crioablația are avantajul că provoacă daune minime țesutului din jur sănătos, iar durerea simțită de pacientă în timpul operațiunii este foarte mică.
FDA din SUA aprobă primul test la domiciliu pentru depistarea cancerului de col uterin.
Vitamina care îți poate salva viața în fața unei infecții grave. Doar dacă știi CÂND s-o iei.
Aceasta este pastila care scade tensiunea când nimic nu mai funcționează. Are efect rapid.
Vitamina care te vindecă de COVID și îmbunătățește sănătatea intestinului. Nu este Vitamina C. Cum se administrează, de fapt.
Tratamentul care ar putea schimba tot ce știm despre cancerul esofagian: noul medicament care "șterge" celulele canceroase înainte de operație!
Cel mai bun supliment pentru sănătatea creierului. Previne și boala Alzheimer.
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci.
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Ce conține cu adevărat plasticul de pe pastile. Adevărul despre capsulele medicinale.
O moleculă care blochează moartea celulară în bolile Parkinson şi Alzheimer, descoperită de cercetători australieni.