Emrelis, un nou tratament pentru cancerul pulmonar non-microcelular
Tratamentul care vindecă cancerul pulmonar. Curăță plămânii. Funcționează precum o "rachetă ghidată" împotriva celulelor canceroase
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că la 30 septembrie expiră contractele cost-volum în urma căruia pacienții români primeau Panobinostatum (oncologie) și Ustekinumab (psoriazis cronic sever). Pentru pacienții care au deja prescrise aceste două medicamente, tratamentul continuă normal, ca și până acum, dar pacienți noi nu vor mai putea fi incluși în program.
„ANMDM, în calitate de autoritate competență în domeniul evaluării tehnologiilor medicale a emis în anul 2019 decizii de includere necondiționată în Lista pe același indicații pentru care medicamentele Panobinostatum din sublista C secțiunea C2 PNS 3 - Programul național de oncologie și DCI Ustekinumab din sublista C secțiunea C1 cod boală G31F- Psoriazis cronic sever (plăci) au fost incluse condiționat în Listă în baza unor contracte cost-volum.
Raportat la prevederile art 12 alin (1) din OUG nr 77/2011 cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului MS/CNAS nr.735/976/2018 privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere şi monitorizare a modului de implementare și derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, cu modificările și completările ulterioare, medicamentele Panobinostatum și Ustekinumab nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru reluarea în anul 2019 a unui proces de negociere a unui contract de tip cost-volum", arată CNAS.
La dată de 30.09.2019 inclusiv încetează termenul de valabilitate a contractelor cost-volum pentru medicamentele Panobinostatum și Ustekinumab, contracte încheiate în baza Ordinului MS/CNAS nr 3/1/2015 cu modificările și completările ulterioare.
„Începând cu dată de 01.10.2019 și până la aprobarea și publicarea în Monitorul Oficial al României partea I a Hotărârii de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr 720/2008 prin care se va elimina adnotarea Ω pentru DCI Panobinostatum și DCI Ustekinumab, adnotare specifică medicamentelor incluse condiționat în Lista în baza unor contracte cost volum, în conformitate cu prevederile contractelor anterioare, ale protocoalelor terapeutice specifice aprobate prin Ordinul MS/CNAS nr 1301/500/2008 cu modificările și completările ulterioare și în baza formularelor specifice aprobate prin Ordinul CNAS nr 141/2017 cu modificările și completările ulterioare, transmise și confirmate în PIAS, vor beneficia de tratament cu DCI Panobinostatum sau DCI Ustekinumab (în psoriazis cronic sever) doar pacienții eligibili deja incluși în tratament, pentru care s-a emis de către medicul curant cel puțin o prescripție medicală până la dată de 30.09.2019 inclusiv. Prescripțiile medicale electronice se vor emite în continuare pentru pacienții mai sus menționați ca și prescripții de tip cost –volum, pe o perioada de până la 30 - 31 de zile, conform prevederilor legale în vigoare", arată CNAS.
„Începând cu dată de 01.10.2019 și până la aprobarea și publicarea în Monitorul Oficial al României partea I a Hotărârii de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr 720/2008 prin care se va elimina adnotarea Ω pentru DCI Panobinostatum și DCI Ustekinumab, adnotare specifică medicamentelor incluse condiționat în Listă în baza unor contracte cost-volum, NU se includ pacienți noi în tratament", subliniază CNAS
După aprobarea și publicarea în Monitorul Oficial al României partea I a Hotărârii de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr 720/2008 prin care se va elimina adnotarea Ω pentru DCI Panobinostatum și DCI Ustekinumab, adnotare specifică medicamentelor incluse condiționat în Lista în baza nor contracte cost volum, „CNAS va aduce la cunoștință tuturor celor interesați, prin publicare pe pagină web proprie, a datei de la care se vor putea include și pacienți noi în tratament cu Panobinostatum sau Ustekinumab (psoriazis cronic sever), care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute în protocoalelor terapeutice specifice aprobate prin Ordinul MS/CNAS nr 1301/500/2008 cu modificările și completările ulterioare", se mai arată în informarea oficială.
Tratamentul care vindecă cancerul pulmonar. Curăță plămânii. Funcționează precum o "rachetă ghidată" împotriva celulelor canceroase
Tratamentul care ar putea schimba tot ce știm despre cancerul esofagian: noul medicament care "șterge" celulele canceroase înainte de operație!
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Medicamentul care sparge cheagurile de sânge. Are o eficacitate de 80%.
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Vitamina care îți poate salva viața în fața unei infecții grave. Doar dacă știi CÂND s-o iei.
Medicamentul care îți poate schimba sănătatea, fără ca tu să știi. Medicii cer prudență.
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci.
O moleculă care blochează moartea celulară în bolile Parkinson şi Alzheimer, descoperită de cercetători australieni.
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Injecția care îți protejează inima și creierul. Previne infarctul și AVC-ul. Are efect timp de 8 ani.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare