Complexul de vitamine B, o nouă armă împotriva glaucomului
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Un medic trage un semnal de alarmă absolut înfricoșător. El spune că mor copiii în cel mai mare spital din țară, din cauza lipsei de aparatură și de specialiști. Medicul Mihai Cârstoveanu a explicat la Antena 3 că 30 de bebeluşi au murit în ultimul an, pentru că medicii de la Spitalul „Marie Curie” nu au avut cu ce să îi trateze. Statul nu cumpără aparatură, medicamente şi nu angajează specialişti, spune renumitul medic. „Au murit 30 de copii pentru că stau pe listele de aşteptare. Sumele alocate pentru acţiunile prioritare scad de la an la an, deşi memoriile sunt tot mai importante în acest mod. Atenţia pentru pediatre, în ţara aceasta, nu are nicio legătură cu ceea ce înseamnă adulţii. Anul acesta, şi mai trist, înţelegem ce înseamnă pandemia, toţi avem cunoscuţi, prieteni bolnavi, însă aceste atitudini discreţionare sunt convins că ne vor costa pe termen lung." - a spus medicul Cârstoveanu.
Specialistul a dat exemplul unui caz de săptămâna trecută, când un copil cu o afecţiune foarte gravă a fost operat şi trebuia să iasă pe circulaţie extracorporeală. "Tot ceea ce înseamnă această circulaţie extra-corporeală s-a cumpărat pe caiet, pentru că nu avem bani" - a explicat doctorul Cârstoveanu. (Circulația extracorporeală este o metodă complexă care permite substituirea, pentru o anumită perioadă de timp, a funcțiilor inimii și plămânilor: circulația, schimburile de gaze, echilibrul acido-bazic, reglarea temperaturi – n.r.)
Medicul a explicat care este una din marile probleme ale spitalului, nerezolvată de mai bine de un an - lipsa unui specialist în medicaţia copiilor.
"De un an de zile îi rog - Daţi-ne un farmacist clinician lângă noi care să verifice întotdeauna ceea ce scriem pentru că sunt erori de medicaţie. România nu are erori de medicaţie pe nicărieri, în SUA mor mii de oameni de erori de medicaţie, noi nu avem erori de medicaţie şi facem un ping pong al hârtiilor de un an de zile. Asta înseamnă ajutorul, de acolo să vină impunerea, de acolo să fim traşi la răspundere." - a explicat renumitul medic.
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Ce s-a aflat de tratamentul pentru COVID. Ce efect are.
Tratamentul care vindecă cancerul pulmonar. Curăță plămânii. Funcționează precum o "rachetă ghidată" împotriva celulelor canceroase
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Injecția care îți protejează inima și creierul. Previne infarctul și AVC-ul. Are efect timp de 8 ani.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Medicamentul care amenință sănătatea. Agenția Europeană a Medicamentului impune noi reglementări privind administrarea.
FDA din SUA aprobă primul test la domiciliu pentru depistarea cancerului de col uterin.
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.