Noile medicamente pentru diabet, asociate cu riscuri diferite de boli autoimune

Ideile principale, pe scurt:

• Noile tratamente pentru diabet nu afectează imunitatea în același fel; riscurile diferă mult de la o clasă de medicamente la alta.
• Aceste pastile oferă o oarecare protecție împotriva psoriazisului și a problemelor cu tiroida, dar dublează riscul pentru două boli rare de piele și mușchi.
• Când au comparat direct aceste două tipuri de tratamente, medicii nu au găsit nicio diferență în ceea ce privește apariția bolilor autoimune.
• Studiul arată doar o simplă legătură statistică, nu faptul că medicamentele provoacă direct aceste boli. Sunt doar indicii pentru medici, care trebuie investigate mai amănunțit.

Medicamentele moderne pentru diabet, printre care se numără și popularii agoniști GLP-1, au schimbat radical managementul glicemiei și al greutății corporale. Totuși, un studiu amplu publicat în revista ACR Open Rheumatology aduce în atenție un aspect mai puțin explorat: impactul acestor terapii asupra sistemului imunitar.

Cercetătorii de la Harvard Medical School și Brigham and Women's Hospital din Boston au analizat fișele medicale a sute de mii de pacienți. Concluzia? Riscurile de a dezvolta anumite afecțiuni autoimmune diferă semnificativ în funcție de clasa de medicamente pe care pacientul o începe.

Cum se împart riscurile

Echipa coordonată de dr. Jeffrey A. Sparks a evaluat pacienți care au primit prescripții noi pentru trei clase mari de tratamente: inhibitori DPP-4, agoniști ai receptorilor GLP-1 și inhibitori SGLT-2 (cunoscuți și ca gliflozine).

Datele arată că riscurile nu sunt uniforme. Iată cum se compară clasele de medicamente între ele:

• Când comparăm inhibitorii DPP-4 cu agoniștii GLP-1, observăm că primii asociază un risc mai scăzut de a dezvolta psoriazis în plăci, artrită psoriazică și tiroidită autoimună, însă vin la pachet cu o probabilitate mai mare pentru apariția pemfigoidului bulos și a dermatomiozitei.
• Aceiași inhibitori DPP-4, puși de această dată față în față cu inhibitorii SGLT-2, mențin avantajul unui risc mai redus pentru psoriazis și tiroidită autoimună. Cu toate acestea, ei dublează riscul de pemfigoid bulos și dermatomiozită și cresc semnificativ șansele de apariție a arteritei cu celule gigante.
• În schimb, atunci când cercetătorii au analizat direct agoniștii GLP-1 în raport cu inhibitorii SGLT-2, rezultatele au fost complet neutre, nefiind înregistrată nicio diferență semnificativă pentru niciuna dintre cele 19 afecțiuni autoimune investigate.

Pentru boli autoimune majore, cum sunt lupusul, poliartrita reumatoidă, scleroza multiplă sau bolile inflamatorii intestinale, cercetătorii nu au identificat nicio diferență de risc între cele trei clase de medicamente.

Semnale de alarmă sau simple corelații?

Autorii studiului subliniază că aceste rezultate nu dovedesc o relație de cauzalitate directă. Cu alte cuvinte, nu putem afirma cu certitudine că medicamentele determină apariția acestor boli. Mai degrabă, corelațiile reprezintă indicii valoroase pentru studii viitoare, mai detaliate.

"Rezultatele studiului nu stabilesc o certitudine mecanicistă și ar trebui considerate semnale preliminare. Acestea pot ajuta la definirea scopului și direcției unor cercetări mai țintite, care să identifice potențiale principii biologice comune din spatele asocierilor observate", explică dr. Jeffrey A. Sparks.

Unul dintre motivele principale pentru care s-a realizat acest studiu este absența aproape totală a cercetărilor anterioare pe această temă. Există indicii din trecut care arată că inhibitorii DPP-4 pot bloca anumite procese inflamatorii la nivelul tiroidei, ceea ce ar explica de ce acești pacienți au avut un risc mai scăzut de tiroidită autoimună. Totuși, în majoritatea cazurilor, medicii au pornit de la zero cu investigațiile.

Limitele studiului

Studiul s-a bazat pe o bază de date masivă, numită TriNetX. Cercetătorii au creat perechi de peste 100.000 de pacienți pentru fiecare comparație, utilizând o metodă statistică riguroasă numită "emularea unui studiu clinic țintit".

Deși au ajustat datele în funcție de factori importanți (cum ar fi valoarea inițială a hemoglobinei glicate HbA1c, indicele de masă corporală, consumul de tutun sau alcool și funcția renală), studiul are câteva limitări importante:

• Lipsa unui grup de control absolut: Nu a existat un grup de pacienți care să nu primească niciun tratament sau care să ia medicamente mult mai vechi, cum este metforminul.
• Diferențe relative, nu absolute: Studiul arată doar cum se comportă o clasă de medicamente față de alta, nu riscul general, real, de a dezvolta boala.

"Având în vedere lipsa unor comparatori reali netratați, rezultatele reflectă diferențe relative între clasele de antidiabetice, nu efecte absolute asupra riscului de boli autoimune. Activitatea viitoare este esențială pentru a elucida în ce măsură aceste diferențe se traduc într-un impact clinic relevant", au concluzionat cercetătorii.

Pentru a valida că modelul lor statistic funcționează corect, medicii au analizat și incidența unor diagnostice non-autoimune, cum ar fi herniile inghinale sau tăieturile la mână. În aceste cazuri, diferențele dintre medicamente au fost zero, ceea ce confirmă că datele obținute pentru bolile autoimune nu sunt o simplă eroare de calcul.