caADAMTS13, enzima care dizolvă cheagurile de sânge. Are efect în tratamentul AVC-urilor ischemice rezistente la terapiile clasice
Medicamentul care sparge cheagurile de sânge. Are o eficacitate de 80%.
„Pentru o corectă și echidistantă informare, referitor la clasamentul publicat în „Sinteza principalului indicator de monitorizare a performanțelor măsurilor anti-mită în spitalele din Romania", Biroul de Presă al Spitalului Universitar de Urgență București – SUUB - face următoarele precizări:
- În Spitalul Universitar de Urgență București, în perioada ianuarie 2019 - iulie 2019, adică în perioada vizată de acest clasament, au fost internați 84.011 pacienți în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi.
- Putem estima că cifra prezentată în spațiul public, respectiv 153 de pacienți reprezintă 0,18% din bolnavii internați în perioada menționată, ceea ce înseamnă că solicitarea de bani sau atenții de către medici sau asistente nu este un fenomen reprezentativ pentru Spitalul Universitar de Urgență București și corpul medical al acestuia.
Ne delimităm clar de comportamentul celor care au condiționat actul medical sau de comportamentul celor care au oferit atenții, ambele fapte intrând sub incidența Codului Penal!
Datele prezentate în spațiul public nu arată metodologia de colectare și nici semnificația statistică a cifrelor.
- Îi rugăm public pe pacienții ai căror îngrijiri medicale au fost condiționate să ne informeze atât pe noi cât și autoritățile competente pentru a putea declanșa procedurile legale.
- În Spitalul Universitar de Urgență București plățile informale sunt interzise.
- În Regulamentul Intern al Spitalului Universitar de Urgență București, la art 169- Principiile generale care stau la baza exercitării profesiei, litera e) integritate morală este specificat clar: „este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun avantaj ori beneficiu în exercitarea funcției pe care o dețin sau să abuzeze în vreun fel de această funcție". Și articolul 171, litera c) al Regulamentului Intern al SUUB prevede explicit: Angajatul Spitalului Universitar de Urgență București trebuie „să nu sugereze și să nu pretindă recompensă (cadouri și orice alte valori sau servicii) pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de la persoanele cu care are relații de colaborare".
Darea și luarea de mită sunt infracțiuni care intră sub incidența Codului Penal, iar cei care încalcă legea vor fi sancționați pe măsura gravității faptelor lor", se arată în comunicatul de presă.
Medicamentul care sparge cheagurile de sânge. Are o eficacitate de 80%.
Tratamentul care ar putea schimba tot ce știm despre cancerul esofagian: noul medicament care "șterge" celulele canceroase înainte de operație!
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Unde trebuie, de fapt, să păstrezi medicamentele. Cea mai mare greșeală pe care o faci.
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.
Tratamentul care vindecă cancerul pulmonar. Curăță plămânii. Funcționează precum o "rachetă ghidată" împotriva celulelor canceroase
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Cel mai eficient medicament pentru reducerea hipertensiunii. Are efect similar cu spironolactona, dar cu mai puține efecte secundare.
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Ce s-a aflat de tratamentul pentru COVID. Ce efect are.
O moleculă care blochează moartea celulară în bolile Parkinson şi Alzheimer, descoperită de cercetători australieni.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Aceasta este pastila care scade tensiunea când nimic nu mai funcționează. Are efect rapid.