Proteinele microscopice, noua descoperire în domeniul vaccinurilor anti-cancer
Acest tratament previne apariția cancerului. Răspunsul se află în sistemul imunitar al fiecăruia dintre noi.
Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID, a declarat, într-o conferință de presă, că în curând Agenția Europeană a Medicamentului va aproba punerea pe piață a celui de-al patrulea vaccin împotriva coronavirusului. Este vorba de serul dezvoltat de Johnson&Johnson. României i-ar reveni aproximativ opt milioane de doze.
”Fiind un vaccin tot pe bază vector viral, are avantajul administrării unei singure doze de vaccin. Datele de eficacitate au fost validate la toate categoriile de vârstă, deci ar putea fi o opțiune foarte bună de pildă pentru aceste centre mobile care merg în localitățile izolate, care nu au acces la un centru de vaccinare. Va ușura activitatea de vaccinare prin faptul că nu mai trebuie să te întorci pentru doza de rapel. Practic, ne va permite accelerarea campaniei de vaccinare chiar și pentru aceste situații particulare”, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, potrivit DC News.
Acest tratament previne apariția cancerului. Răspunsul se află în sistemul imunitar al fiecăruia dintre noi.
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
Vaccinul împotriva VRS este disponibil și la noi în țară.
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
Un vaccin experimental dă rezultate preliminare promiţătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic.
Ce este VRS, cum se transmite și cum poți evita îmbolnăvirea. Europa aprobă primul vaccin împotriva virusului respirator sincițial (VRS).
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.