Substanța din vaccinuri care a stârnit panică
Adevărul despre substanța "toxică" din vaccinuri. Se cere retragerea vaccinurilor.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a reacționat, luni, 18 ianuarie, la cazurile de vârstnici din Norvegia care au decedat după ce li s-a administrat vaccinul...
„Dacă vorbim de persoane cu boli terminale, după cum am înțeles, adică persoane a căror speranță de viață era scurtă, probabil că aceștia nu puteau să suporte vaccinul. Se poate impune, ca în anumite situații cu boli terminale, medicul să nu recomande vaccinul, dar asta nu poate fi folosit împotriva vaccinului și să spui că acesta ucide persoanele în vârstă.
Realitatea e că în Norvegia, unde speranța de viață e foarte mare și în centrele rezidențiale sunt oameni de peste 85-90 de ani și care sunt și cu probleme terminate, la unii oameni, după ce vaccinul le-a fost administrat, să le fie letal. Dar, acum trebuie să vină și să spună dacă există legătură directă de cauzalitate și acest lucru nu a fost stabilit și nu s-a zis. E doar corelarea momentului. Poate că persoana respectivă deceda și fără vaccin. Trebuie să vedem studiile care vor veni de la autoritățile norvegiene și dacă vor găsi o chestie de cauzalitate și ulterior să existe recomandări suplimentare. La acest moment, nu știu să fie vreo recomandare din partea Agenției Europene pentru Medicamente. Dacă vor descoperi că există limitări, vor veni cu precizări suplimentare în acest sens“, a spus Raed Arafat în direct, la Digi 24.
Adevărul despre substanța "toxică" din vaccinuri. Se cere retragerea vaccinurilor.
Fundaţia Gates se angajează să doneze 1,6 miliarde de dolari alianţei Gavi pentru vaccinuri.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
Ce este, de fapt, polivaccinarea. Cum se face și care sunt avantajele.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Un vaccin experimental dă rezultate preliminare promiţătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic.
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV pentru adulţii cu risc crescut de îmbolnăvire.
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat