EMA aprobă două vaccinuri noi împotriva febrei catarale ovine sau boala limbii albastre
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
„Anul acesta, 2.500 de persoane au fost lăsate să intre în Basilica Sfântului Mormânt, în Biserica Mare. Și s-a văzut bucuria credincioșilor prezenți, printre care și părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, ca reprezentant al Patriarhiei Române. (...) Deci, această binecuvântare este o încurajare pentru noi. Și a fost posibil acest eveniment anul acesta mai ușor și anume intrarea și multor credincioși pelerini în Biserica Sfântului Mormânt și datorită faptului că în Israel, ca urmare a vaccinării unui procent foarte mare din populație, s-au relaxat măsurile sau restricțiile impuse anul trecut”, a spus Patriarhul la ceremonia de primire a Sfintei Lumini pe Colina Bucuriei de la Catedrala Patriarhală.
Patriarhul a apreciat că acesta „este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor”.
„Începând cu 23 mai, sperăm și noi să putem trimite din nou grupuri de pelerini, desigur, de preferință pelerinii vaccinați, care să reia vizitele, pelerinajele în Locurile Sfinte. Ne rugăm Preasfintei Treimi ca să ne învrednicească să ne bucurăm din nou de pelerinajele în Locurile Sfinte din Țara Sfântă, dar și aici la noi acasă să fim mai aproape unii de alții și să putem să mulțumim mai mult lui Dumnezeu pentru darul vieții și pentru darul sănătății, pentru că această pandemie, această molimă universală ne-a arătat cât de mult depindem noi de darul vieții și al sănătății, care vin de la Dumnezeu, dar pe care noi trebuie să le protejăm și să le cultivăm”, a mai spus Patriarhul Daniel.
O procesiune de primire a Sfintei Lumini pe Colina Bucuriei de către Patriarhul Daniel a avut loc sâmbătă la Catedrala Patriarhală.
Sfânta Lumină de la Mormântul Sfânt din Ierusalim, adusă de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a ajuns sâmbătă la București.
La Aeroportul Internațional Otopeni, o delegație a Patriarhiei Române condusă de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, a așteptat pentru a distribui Sfânta Lumină din candela adusă de la Sfântul Mormânt delegațiilor eparhiilor Patriarhiei Române, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.
Este al 12-lea an consecutiv în care Sfânta Lumină este adusă în România, tradiția fiind instituită de Patriarhul Daniel în anul 2009.
În acest an, Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, în jurul orei 13,55.
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Acest tratament previne apariția cancerului. Răspunsul se află în sistemul imunitar al fiecăruia dintre noi.
Adrian Streinu-Cercel anunta ca în noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toți medicii de familie.
Ce este VRS, cum se transmite și cum poți evita îmbolnăvirea. Europa aprobă primul vaccin împotriva virusului respirator sincițial (VRS).
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Adevărul despre substanța "toxică" din vaccinuri. Se cere retragerea vaccinurilor.
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.