"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Directorul DJSP Suceava a precizat că s-a primit un număr de 17.380 de doze, care sunt repartizate medicilor de familie pentru persoanele din grupele de risc de pe listele proprii, dar şi unităţilor de asistenţă socială pentru persoanele rezidente şi personalul din instituţii de ocrotire socială, notează Agerpres.
Potrivit lui Grădinariu, ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.
Vaccinul gripal distribuit în acest an de Ministerul Sănătăţii este tetravalent, conţine antigenele necesare pentru prevenirea infecţiei cu virusul AH1N1 pdm09, AH3N2, B/Colorado, B/Phuket şi este indicat la adulţi şi copii, începând cu vârsta de 3 ani.
Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, respectiv persoane cu vârsta de peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare, metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei Ministerul Sănătăţii şi recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.
DJSP Suceava reaminteşte că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Acest tratament omoară toate tumorile și previne recidiva cancerului. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer.
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
Autoritățile au decis să elimine booster-ul COVID din schema de vaccinare. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei mișcări care i-a revoltat pe medici.
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
Acest tratament poate să prevină nu mai puțin de 3 tipuri de cancer.