În ultimii 30 de ani, lupta împotriva infecției cu HIV în România a făcut pași importanți, însă stigmatizarea pacienților continuă să fie un obstacol major.
Tratament modern pentru HIV și prevenirea infectării
Față de anii 1990, când diagnosticul de HIV era aproape sinonim cu o condamnare la moarte, astăzi situația s-a schimbat radical. Medicamentele moderne pot stopa evoluția bolii și pot reduce încărcătura virală până la niveluri nedetectabile. Mai mult, există terapii profilactice care pot preveni infectarea, deja pilotate și în România, cu perspective de extindere la nivel național.
Liana Velica, Asistent Social și Coordonator de Proiecte Sociale la Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), a atras atenția, în cadrul conferinței „HEALTH FORUM III: Prevenția nu e cheltuială, ci investiție în sănătate”, organizată de DC Medical și DC News, că progresele medicale nu sunt suficiente dacă pacienții rămân marginalizați.
"Noi suntem de 30 de ani în domeniul prevenirii infecției cu HIV și a altor boli transmisibile. În domeniul infecției cu HIV lucrurile au evoluat foarte mult. Față de anii 1990 când am început, au apărut medicamente care stopează evoluția, care scad viremia, lucrurile sunt foarte bune.
Există tratament care poate să prevină infectarea. A început acest tratament să fie pilotat și în România și pare să fie un program care să fie lansat astfel încât să fie accesibil.
Rămâne, însă, o luptă greu de dus cu discriminarea și cu tratamentul diferit. Discriminarea apare pentru că oamenii nu sunt informați", a spus Liana Velica, Asistent Social și Coordonator de Proiecte Sociale, Asociația Română Anti - SIDA, în cadrul conferinței ”HEALTH FORUM III: Prevenția nu e cheltuială, ci investiție în sănătate”, la DC Medical și DC News.
Lipsa de sprijin pentru categoriile vulnerabile
Deși România a făcut pași importanți în lupta împotriva HIV, accesul la tratament și prevenție nu este egal pentru toți. Persoanele vulnerabile, aflate între zona socială și cea medicală - în special consumatorii de droguri - rămân "invizibile" în fața sistemului, blocate între responsabilitățile mai multor ministere și instituții.
"Dacă pentru persoanele care sunt asigurate sau sunt integrate social accesul la medicamente, tratament, prevenire este posibil, sunt multe alte persoane care sunt la granița dintre social și medical și dacă vorbim de consumatorii de droguri mai există și alte instituții și ministere care sunt implicate în zona aceasta și care, în continuare, sunt în "aer". Părerea noastră este că sunt între ministere și instituții.
Lucrurile se schimbă, sunt intenții foarte bune, politici care se realizează, dar oamenii aceștia au nevoie de ceva acum, nu peste o lună sau două atunci când vor fi puse în funcțiune. Oamenii aceștia nu au voce, nu sunt auziți.
Noi, organizațiile, medicii care lucrează cu ei mai spun ceva de nevoile lor, dar vă rugăm să îi luați și pe ei în seamă și să îi tratați la fel cu toți ceilalți", a spus Liana Velica, Asistent Social și Coordonator de Proiecte Sociale, Asociația Română Anti - SIDA, în cadrul conferinței ”HEALTH FORUM III: Prevenția nu e cheltuială, ci investiție în sănătate”, la DC Medical și DC News.