Asigurările voluntare de sănătate, soluția care degrevează sistemul public. Alexandru Ciuncan: 110 milioane de euro, despăgubirile plătite

Asigurările voluntare de sănătate ar putea deveni unul dintre pilonii esențiali ai reformei sistemului medical din România, oferind atât sprijin financiar, cât și operațional pentru un sistem public aflat sub presiune. Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General UNSAR, subliniază că peste 110 milioane de euro sunt deja degrevate anual din bugetul CNAS datorită acestor polițe - o contribuție care ar putea crește semnificativ dacă rata de penetrare ar depăși actualul nivel de doar 4-5% dintre români. Într-un context în care interesul pacienților pentru astfel de produse crește constant, discuția despre dezvoltarea asigurărilor voluntare devine mai necesară ca oricând.

"Nu credem că este vorba despre o dihotomie între sistemul public și privat. Trebuie din ce în ce mai mult să gândim pornind de la ce putem să facem împreună. Salut, de asemenea, ceea ce a spus domnul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru că, da, sunt pași importanți care trebuie făcuți, mai ales pe zona de facilități fiscale. A menționat și dânsul, dacă vorbim despre asigurările voluntare de sănătate și despre cum vrem să le dezvoltăm în România, atunci, da, aceste facilități fiscale vor trebui să devină ceva mai consistente.

Dorința noastră, la nivelul industriei de asigurări, este ca aceste produse, aceste asigurări voluntare de sănătate, să devină din ce în ce mai mult un aliat al sistemului public de sănătate. Este acel împreună despre care vă vorbeam. În acest moment, asigurările voluntare de sănătate reduc presiunea pe sistemul public de sănătate din cel puțin două perspective: Financiar și operațional", a explicat Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General UNSAR,  în cadrul "HEALTH FORUM: Cum poate fi revizuit sistemul de asigurări de Sănătate din România".

Asigurările de sănătate voluntare, în procent redus

Asigurările voluntare de sănătate au degrevat anul trecut fondul public cu peste 110 milioane de euro, iar această contribuție ar putea crește semnificativ dacă mai mulți români ar încheia astfel de polițe, afirmă Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General UNSAR. În prezent, doar 4-5% dintre români sunt acoperiți, însă interesul crește constant, cu 4 puncte procentuale anual, transformând aceste asigurări într-un aliat real al sistemului public de sănătate.

"Financiar, în momentul ăsta degrevăm prin despăgubirile plătite, fondul național unic cu peste 110 milioane de euro, deci undeva la 522 milioane de lei, sunt sume care au fost plătite anul trecut, date oficiale pentru tot ce înseamnă consultații, analize, intervenții chirurgicale, spitalizare și așa mai departe. Și, de principiu, e o sumă care nu ar trebui să mai fie cheltuită din fondul public. Mă refer evident la fondul de asigurări de sănătate. 

Iar această cifră ar putea să fie mult mai mare, dacă și penetrarea asigurărilor voluntare de sănătate ar fi mai mare. În momentul acesta, deși, într-adevăr, numărul celor asigurați este în creștere constantă, doar cam 4-5% dintre români sunt protejați de o altfel de poliță.

Dacă numărul acestor ar fi mai mare și, bineînțeles, și degrevarea pe care o putem face la nivelul sistemului public, a fondurilor casei naționale ar fi mai mare. Și, pe de altă parte, ar fi, vă spuneam, o reducere a presiunii din punct de vedere operațională, pentru că aici asigurările voluntare prin însă și natura lor preiau o parte din cererea pentru servicii medicale. Deci, e o discuție foarte lungă aici, însă suntem deschiși să avem această conversație cu toți cei implicați.

Cert este că din ce în ce mai mult se vorbește despre dezvoltarea asigurărilor voluntare de sănătate și ăsta e un lucru bun pe care îl salutăm. Pe de altă parte, să știți că și interesul pacienților pentru aceste produse se crește de la an la an. Nu o spunem noi ci o spun cei de la IRS cu care lucrăm, facem an de an cercetări sociologice.

Vedem că există un interes în creștere în momentul de față pentru asigurările voluntare de sănătate de 4 puncte procentuale de la an la an. Deci sunt undeva pe locul 3 ca cele mai interesante produse de asigurare din perspectiva clienților după asigurările de locuinte și asigurările de călătorie", a explicat Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General UNSAR,  în cadrul "HEALTH FORUM: Cum poate fi revizuit sistemul de asigurări de Sănătate din România".

Articole similare