EXCLUSIV Cum sunt văzuți medicii de familie din România. Dr. Cristian Vântu: Din păcate! Nu este așa
Medicina de familie din România este marginalizată și greșit înțeleasă, deși medicii aleg această specialitate din vocație și dedicare.
Dr. Cristian Vântu, Vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate din Senatul României, explică în cadrul „HEALTH FORUM: Cum poate fi revizuit sistemul de asigurări de Sănătate din România” necesitatea unei reforme profunde în medicina de familie. Medicul subliniază că medicina primară este adesea privită greșit și marginalizată, iar cadrele medicale aleg această specialitate din vocație, nu din lipsă de opțiuni.
"Pacienților mei le explic de fiecare dată că ei nu vin la "circă", așa cum sunt obișnuiți să spună, ci vin la cabinet, care este un SRL care are un contract cu CNAS și un program stabilit în acest contract.
Pacienților asigurați de CAS nu le ofeream doar serviciile decontate de CAS pentru că se formează o relație strânsă cu pacienții.
Medicina de familie este judecată, văzută din prisma medicului de familie din București și urbanul mare, iar specificul acelor cabinete este total diferit față de cel al urbanului mic, care la rândul său, este total diferit de specificul ruralului, mai ales al ruralului din zonele îndepărtate, unde medicul de familie este tot: este și UPU, ginecolog, face cam tot.
Legat de medicina de familie avem nevoie de o reformă radicală, în primul rând a opticii, a perspectivei din care este văzută medicina de familie în cadrul profesiei. Este destul de marginalizată.
Medicul de familie este considerat încă, din păcate, ca un medic care nu a reușit să facă altă specialitate și nu a făcut specialitatea asta din vocație sau pentru că și-a ales-o, ci pentru că nu a avut altceva mai bun de făcut.
Nu este așa! Foarte mulți dintre noi am ales această specialitate pentru că am refuzat să fac parte din structura piramidală dintr-o clinică. Nu m-am văzut făcând asta până la sfârșitul vieții. Când am terminat eu facultatea era și mai abuziv acest sistem piramidal și mi-am dat seama că aș fi foarte nefericit și mi-ar fi imposibil să suport o viață întreagă abuzurile care se întâmplau pe vremea respectivă și care funcționează și astăzi, mai puțin decât atunci, dar este o cutumă", a explicat dr. Cristian Vântu, Vicepreședinte Comisia pentru sănătate, Senatul României, în cadrul "HEALTH FORUM: Cum poate fi revizuit sistemul de asigurări de Sănătate din România".
Echitate pentru toți pacienții
În plus, dr. Cristian Vântu atrage atenția asupra rolului asigurărilor private în crearea unui sistem echitabil pentru toți pacienții, inclusiv pentru cei cu venituri mai mici.
"În măsura în care reușim să reglementăm asigurările private și să le facem obligatorii într-un anumit fel am putea crea un sistem echitabil inclusiv pentru oamenii cu veniturile mai mici", a explicat dr. Cristian Vântu, Vicepreședinte Comisia pentru sănătate, Senatul României, în cadrul "HEALTH FORUM: Cum poate fi revizuit sistemul de asigurări de Sănătate din România".
-
-
Bronșita: simptome la adulți și copii, cauze și când e contagioasă25.11.2025, 16:53
-
-
-
