Cea mai mare frustare a pacienților. Dr. Horațiu Moldovan: Doamne ferește
Conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan explică de ce sistemul public de sănătate rămâne esențial.
Conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, președintele CNAS, explică de ce sistemul de asigurări sociale de sănătate rămâne esențial în România, chiar și pentru tinerii sănătoși care plătesc zeci de mii de euro anual.
În timp ce asigurările private de sănătate au limite mari, CNAS garantează accesul la tratamente costisitoare pentru boli grave precum cancerul, protejând pensionarii și pacienții cu multiple afecțiuni.
Președintele CNAS subliniază că reformele trebuie să completeze, nu să înlocuiască, sistemul existent, așa cum se întâmplă în Germania, Austria sau Franța.
"Au anumite frustrări cei care contribuie la FNUASS vizavi de beneficiile pe care le au pe moment. Azi ai 30 de ani, ești tânăr, sănătos, plătești zeci de mii de euro la FNUASS, totul e bine și frumos. Dar, Doamne ferește, la 50-60 de ani faci cancer, pentru care ai nevoie de un tratament de câteva milioane de euro, mă întreb câți asiguratori privați pot să deconteze aceste tratamente.
Astăzi, CNAS le decontează. Mă întreb dacă un pensionar cu o pensie de 3000 sau sub 3000 de lei ce primă de asigurare ar avea și ce asigurator privat l-ar asigura și pentru ce pentru un pacient cu un bilet de ieșire din spital cu 20 de diagnostice.
În urmă cu 30 de ani când am adoptat acest sistem de asigurări de sănătate, România a făcut bine. Acest sistem funcționează în țări precum Germania, Austria, Olanda, Franța, Belgia. Dar în aceste țări există și mai mulți asiguratori.
Dar nimeni nu se apucă să concureze cu asigurările sociale de sănătate. Vorbim de parte de complementaritate. E un lucru la care trebuie să fim foarte atenți ca să nu stricăm ceea ce avem și să aducem un plus", a explicat conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, Președinte CNAS, în cadrul "HEALTH FORUM: Cum poate fi revizuit sistemul de asigurări de Sănătate din România".
-
-
Colesterolul ridicat din naștere: testele standard nu-l detectează08.12.2025, 14:01
-
Obiceiurile de condus pot trăda primele semne ale declinului cognitiv08.12.2025, 12:37
-
-
