Cancerul colorectal reprezintă o provocare serioasă pentru sănătatea populației, atât în România, cât și la nivel mondial. În topul incidenței tumorilor maligne, acest tip de cancer ocupă locul trei, după cancerul pulmonar și cel mamar. Însă, în România, în ultimii doi ani, cancerul colorectal a devenit principala cauză de deces prin cancer, în special în rândul femeilor.
"Cancer colorectal reprezintă o problemă reală de sănătate în populația noastră în prezent, și nu numai la noi, ci și la nivel mondial. Acesta ocupă locul 3 ca incidență între cancere, după cancerul pulmonar și cancerul mamar, însă în România, cel puțin în ultimii doi ani, a devenit principal cauză de deces prin cancer, în special la femei. Evident, pot fi incriminate numeroase cauze pentru creșterea incidenței acestui tip de cancer.
În primul rând, stilul nostru de viață; în al doilea rând, obezitatea - procentul populației obeze din țara noastră a crescut considerabil; apoi factorii alimentari, consumul exagerat de alcool, fumatul pe scară largă și, nu în ultimul rând, anumite cauze genetice, care nu sunt încă foarte bine cunoscute", a explicat Dr. Eliza Gangone, medic primar Chirurgie Generală la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Legătura dintre alimentație, stil de viață și cancerul colorectal
Stilul de viață modern, caracterizat prin alimentație dezechilibrată și sedentarism, este unul dintre factorii care contribuie la această creștere a incidenței.
"Înțelegem că grăsimile, alimentele supraprocesate, care nu conțin suficiente fibre, încetinesc tranzitul intestinal, afectează microbiomul și, poate, au un efect asupra epitelului tubului digestiv. Însă obezitatea afectează coloana vertebrală, articulațiile; de ce ar genera cancer de colon?", a spus jurnalistul Val Vâlcu.
"Se pare că nu doar obezitatea generală, adică greutatea totală a corpului, este importantă, ci mai ales grăsimea viscerală - adică grăsimea acumulată în interiorul cavității abdominale, care înconjoară organele interne. Dacă ne gândim logic, lucrurile capătă sens.
Pentru că, cu cât un organ este înconjurat de o cantitate mai mare de grăsime, cu atât vascularizația acestuia este mai afectată, funcția lui încetinește, vascularizația mucoaselor și regenerarea epitelului se fac mai greu.
Obezitatea este, astfel, unul dintre principalii factori incriminați în etiologia cancerului colorectal. Creșterea procentului de persoane obeze în populație este legată de mai mulți factori, printre care stilul nostru de viață modern, caracterizat prin lipsa activității fizice și sportului.
Am devenit mult mai comozi în ultima perioadă. Unii dintre noi avem o activitate profesională intensă și, ocupându-ne mai mult timp cu munca, devenim indirect tot mai sedentari. Și, bineînțeles, toate acestea se combină cu o alimentație foarte procesată, care conține multe substanțe - mă refer în special la aditivii alimentari, denumiți generic „E-uri", care nu sunt tocmai sănătoase în totalitate și care, uneori, au efecte toxice asupra mucoasei intestinului subțire și gros", a explicat Dr. Eliza Gangone, medic primar Chirurgie Generală la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Aditivii alimentari și efectele lor asupra sănătății
Jurnalistul Val Vâlcu a ridicat problema cantității mari de aditivi necesară pentru un efect toxic semnificativ.
"Referitor la E-uri, cantitatea necesară pentru a produce un efect toxic este uriașă - ar trebui consumată o tonă de biscuiți, ceea ce este practic imposibil.
Mă gândesc, spre exemplu, la populațiile din zonele tropicale, care consumă în special fructe și legume și fac mișcare atunci când merg cu autobuzul. Acolo, practic, ar trebui să existe o incidență mult mai redusă a cancerului de colon", a spus jurnalistul Val Vâlcu.
"Totuși, există unele substanțe interzise și altele permise în cantități limitate. Evident, obezitatea nu este singurul factor incriminat. Mai există și alți factori, legați de mediu sau de genetică, dar nu este singurul. Este doar unul dintre factorii care trebuie luați în calcul, a explicat Dr. Eliza Gangone, medic primar Chirurgie Generală la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Vezi mai multe în VIDEO: