EXCLUSIV Ce riscuri ascunde anestezia generală și cât de justificată este teama pacienților. Prof. univ. dr. Radu Țincu: Anestezia seamănă foarte mult cu aviația

prof. radu tincu prof. univ. dr. Radu Țincu - FOTO: captură YouTube@Ionela Petreanu

De ce se tem pacienții că nu se vor mai trezi din anestezie? Medicul Radu Țincu explică riscurile, demontează miturile și spune ce măsuri de siguranță se aplică înainte și în timpul operației.

Mulți dintre noi am trecut poate cel puțin o dată printr-o intervenție chirurgicală care a necesitat anestezie. Iar temerile legate de intervenție încep chiar cu anestezia.

Teama că nu ne vom mai trezi după o operație este una dintre cele mai mari neliniști ale pacienților care trebuie să treacă printr-o anestezie generală. Pentru unii, gândul că își vor pierde cunoștința și vor depinde în totalitate de echipa medicală este mai înfricoșător decât intervenția chirurgicală în sine, dar medicina a schimbat însă considerabil modul în care se face anestezia.

Aparatura de monitorizare este tot mai performantă, protocoalele de siguranță sunt stricte, iar medicul anestezist urmărește permanent funcțiile vitale ale pacientului. Cu toate acestea, miturile despre anestezie continuă să alimenteze temerile.

Pe 16 octombrie, de Ziua Mondială a Anesteziei, atenția se îndreaptă și către specialiștii care au grijă ca pacientul să fie în siguranță înainte, în timpul și după operație. Rolul lor nu se rezumă la administrarea substanțelor care induc somnul. Aceștia evaluează riscurile, urmăresc reacțiile organismului și sunt pregătiți să intervină rapid dacă apare o complicație.

De ce se tem oamenii că nu se vor mai trezi din anestezie

Prof. univ. dr. Radu Țincu, șeful Secției ATI-Toxicologie de la Spitalul Floreasca din București, ne-a explicat de ce persistă teama că pacienții nu se vor mai trezi din anestezie, cât de mari sunt riscurile reale și ce măsuri de siguranță se aplică în sala de operație.

"Oamenii se tem pentru că încă persistă anumite mituri legate de anestezie și se raportează la ceea ce se întâmpla în urmă cu 30 de ani. Lucrurile au evoluat foarte mult de atunci. Aparatura pe care o folosim în anestezie este foarte performantă, iar monitorizarea este extrem de complexă. Știm în orice moment ce se întâmplă la nivelul creierului, al inimii și al plămânilor. Avem mai mulți parametri care ne arată cum funcționează organismul.

Astfel, orice modificare este identificată rapid, iar dacă apar complicații, acestea sunt tratate prompt", explică prof. univ. dr. Radu Țincu, șeful Secției ATI-Toxicologie de la Spitalul Floreasca din București, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru DC Medical.

În timpul intervenției, echipa medicală urmărește mai mulți parametri care oferă informații despre funcționarea organismului, inclusiv despre activitatea inimii și a plămânilor. În funcție de tipul anesteziei și de situația clinică, poate fi monitorizată și profunzimea anesteziei.

"Nu există o certitudine că o persoană se va trezi în orice situație, dar riscul de a nu te mai trezi din anestezia generală este extrem de mic, iar anestezia modernă dispune de mijloace avansate de monitorizare și de intervenție pentru gestionarea complicațiilor", subliniază medicul.

Cu alte cuvinte, anestezia nu este lipsită de riscuri, însă acestea sunt evaluate și gestionate printr-un proces medical atent, adaptat fiecărui pacient.

Anestezia, o procedură cu reguli stricte de siguranță

Intervenție chirurgicală - FOTO: Magnific@aminaashfaq 

Pentru ca pacientul să treacă în siguranță printr-o operație, pregătirea începe înainte de intrarea în sala de intervenție.

Medicul anestezist evaluează starea de sănătate, istoricul medical, tratamentele urmate și eventualele alergii. Aceste informații îl ajută să identifice factorii de risc și să aleagă metoda de anestezie potrivită. În timpul operației, supravegherea este continuă, iar după intervenție, echipa medicală urmărește trezirea, controlează durerea și monitorizează recuperarea.

Prof. univ. dr. Radu Țincu compară modul de desfășurare a anesteziei cu procedurile din aviație, unde verificările sunt esențiale pentru siguranță.

"Astăzi, anestezia seamănă foarte mult cu aviația. Există liste de verificare (checklisturi) care trebuie parcurse în totalitate, atât înainte de începerea anesteziei, cât și înainte de trezirea pacientului din anestezie. Fără aceste evaluări, actul anestezic nu se realizează", ne-a mai explicat prof. univ. dr. Radu Țincu.

Aceste verificări urmăresc să reducă riscul de erori și să se asigure că echipa medicală are toate informațiile necesare înainte de fiecare etapă importantă.

Anestezia generală scurtează viața?

Anestezie - FOTO: Magnific@theyuriarcurscollection 

Ani la rând oamenii au trăit cu impresia că anestezia le scurtează viața, dar medicii infirmă acest mit.

"Un alt mit este acela că anesteziile generale îți scurtează viața. Nu există dovezi concludente care să demonstreze că anesteziile generale, în sine, reduc speranța de viață", a explicat prof. univ. dr. Radu Ţincu, şeful Secţiei ATI-Toxicologie de la Spitalul Floreasca din Capitală, în exclusivitate pentru DC Medical.

Pacienții care urmează să fie operați pot contribui la propria siguranță dacă îi comunică medicului toate informațiile relevante despre sănătatea lor, inclusiv tratamentele pe care le urmează, alergiile cunoscute și eventualele probleme apărute la anestezii anterioare.

Medicul anestezist se teme atunci când administrează anestezia?

prof. univ. dr. Radu Tincu - FOTO: Captură YouTube@Liana Stanciu

Am vorbit despre temerile pacienților, dar am vrut să aflăm și dacă medicii anesteziști au vreo teamă atunci când intră în sala de operație. Pentru medicul anestezist responsabilitatea se traduce printr-o atenție permanentă.

"Nu știu dacă aș numi-o teamă. Este mai degrabă o stare de atenție sporită. Anestezia este o specialitate care necesită atenție permanentă și reacții rapide. Uneori, nu poți să aștepți mai mult de câteva minute pentru a lua o decizie, pentru că, dacă intervenția necesară întârzie, viața pacientului poate fi pusă în pericol", spune prof. univ. dr. Radu Țincu.

Prof. univ. dr. Radu Țincu explică faptul că pregătirea și protocoalele oferă echipei medicale strategii pentru situațiile dificile.

"Nu mă las dominat de teamă pentru că, așa cum vă spuneam, anestezia este o procedură foarte standardizată. Dacă planul A nu funcționează, ghidurile prevăd un plan B. Iar dacă nici planul B nu funcționează, pentru majoritatea tehnicilor anestezice există și un plan C", ne-a mai mărturisit prof. univ. dr. Radu Țincu

În spatele unei operații reușite se află, așadar, nu doar chirurgul și intervenția propriu-zisă, ci și o echipă care urmărește permanent funcțiile vitale ale pacientului și este pregătită să răspundă la orice schimbare.

În zilele următoare, vom reveni cu alte mituri și întrebări despre anestezie, la care ne-a răspuns prof. univ. dr. Radu Țincu, pentru a afla ce este adevărat, ce ține de teamă și ce trebuie să știe pacienții înainte de a intra în sala de operație.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare