EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Prof dr Maria Dorobanțu este membru al Academiei de Științe Medicale, profesor de Cardiologie și Medicină Internă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București, șeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală, fondator și președinte al Societății Române de Hipertensiune și Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș" din Arad.
„Ne-am propus să abordăm un subiect poate puțin pretențios, dar cu care ne vom confrunta din ce în ce mai mult în viitor, un subiect care e la interferența unor specialități și care pleacă de la apariția unor noi ghiduri europene la nivelul anului 2019 care reglementează managementul dislipidemiilor și diabetului. Două boli destul de frecvent întâlnite cu care ne confruntăm și cu care se confruntă o bună parte a populației, dar care, la rândul lor, pot să aibă repercusiuni asupra sistemului cardiovascular, deci pot să influențeze statusul atât al inimii, cât și al vaselor, ar arterelor în special, și de aici ajungem la specialitatea doamnei profesor Maria Dorobanțu”, a explicat academician dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Emisiunea va fi transmisă simultan, de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical.
Ulterior, emisiunea va putea fi urmărită și aici.
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Conf. univ. dr. Cozmin Mihai, medic primar psihiatru, vine la Academia de Sănătate.
Dr. Răzvan Iacob este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
Vaccinul gripal, esențial în prevenirea bolii, nu reușește să ofere protecție constantă.
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
Cum poate scăpa un virus dintr-un laborator. Cât de îngrijorătoare este situația din Congo sau COVID a fost produs într-un laborator?